monitorulcj.ro Menu
Sport

Demisie-şoc în Liga 1! Toni Conceicao a plecat de la CFR Cluj!

sursa foto fanatik.ro

Haosul continuă la CFR Cluj! După plecarea lui Iuliu Mureşan care a părăsit CFR-ul după 13 ani şi antrenorul Toni Conceicao s-a săturat de problemele de la Cluj şi a reziliat contractul cu deţinătoarea Cupei României.

După ce a câştigat Cupa României, Antonio Conceicao a decis să o părăsească pe CFR Cluj! Conducerea s-a mişcat însă repede, iar Vasile Miriuţă este aproape sa revină în Gruia la 2 ani distanţă de când a părăsit Clujul, potrivit stiri.tvr.ro.

Miriuţă a stat pe banca lui CFR în 37 de meciuri, din care a câştigat 19 partide, a remizat în 8 meciuri şi a pierdut de 10 ori.


"Pe domnul Miriuţă îl cunosc de când eram mic, mă stie de când aveam 10 ani, este din Baia Mare ca şi mine, dar nu l-am avut antrenor niciodată, dar am înteles că e un antrenor foarte bun" a spus atacantul lui CFR Cluj, Cristi Bud.

Mai mult decât atât şi Vitor Bruno şi Dani Coelho şi-au reziliat contractele şi au părăsit şi ei fosta campioana a României.