monitorulcj.ro Menu
Sport

Andrei Peteleu este primul transfer obținut de Miriuță la CFR Cluj

Noul antrenor al clubului de fotbal, CFR Cluj este Vasile Miriuță, după ce portughezul Toni Conceicao a demisionat.

Andrei Peteleu. Sursa foto: facebook.com

Vasile Miriuță a reușit primul transfer la CFR Cluj. Fundaşul dreapta Andrei Peteleu, în vârstă de 23 de ani, a semnat cu gruparea din Gruia. Feroviarii au plecat marți dimineață în cantonament în Slovenia.

Andrei Peteleu a venit la CFR Cluj din postura de jucător liber de contract, ultimul club la care a evoluat fiind Petrolul. Peteleu a debutat la echipa de fotbal Gloria Bistriţa, a evoluat apoi la ASA Târgu-Mureş şi Săgeata Năvodari, iar apoi a ajuns la Petrolul Ploiești. Potrivit prosport.ro, fundaşul a reprezentat unul dintre motivele de disensiune dintre Mircea Rednic şi Ionuţ Negoiţă în sezonul trecut. Fostul antrenor a vrut să-l aducă pe Peteleu în "Ştefan cel Mare", însă mutarea nu s-a mai realizat din pricina faptului că Negoiţă nu a găsit fonduri pentru transfer a lăsat de înţeles Rednic.


Vișiniii au plecat în cantonament în Slovenia

Marți dimineață, CFR Cluj a plecat în cantonament în Maribor, Slovenia, unde vor disputa patru meciuri de pregătire înaintea startului noului sezon competițional. Aceștia vor fi adversarii băieților din Gruia în următoarele zile: 30 Iunie - CFR Cluj – NK Rudar Velenje (Svn), 03 Iulie - CFR Cluj – Zorya Luhansk (Ucr), 06 Iulie - CFR Cluj – Dinamo Moscova (Rus), 08 Iulie - CFR Cluj – FC Karpaty Lviv (Ucr).

Din cauza unui buget redus, CFR Cluj a făcut deplasarea în Slovenia cu autocarul. Drumul va dura aproximativ 11 ore, vor avea la dispoziție o zi pentru pregătire, urmând apoi să joace primul meci amical.


După ce se vor întoarce din Maribor, vișiniii se vor pregăti timp de o săptămână înaintea meciului din Super Cupa României cu Astra Giurgiu, programată pe 16 iulie, pe Cluj Arena.

I-au mulțumit lui Conceicao

După demisia lui Toni Conceicao și a secundului său, Manuel Baltasar, pe pagina oficială de facebook a CFR Cluj a fost postat un mesaj de mulțumire. “Le mulțumim amândurora pentru ceea ce au reușit în acest sezon dificil pentru clubul nostru, cu atât mai mult cu cât finalul acestuia a fost încununat cu ridicarea unui trofeu important. Suntem recunoscători pentru efortul pe care aceștia l-au depus în această perioadă la echipă și pentru că au reușit această performanță cu un grup minunat de jucători, care au înțeles că indiferent de ce se întâmplă înafara terenului, pe teren trebuie să dea totul. Noi, toți cei de la club, le mulțumim încă o dată și le urăm mult succes în continuare în carieră!”, se arată în mesajul către cei doi foști antrenori.


Noul antrenor, Vasile Miriuță a mai fost la CFR Cluj. A stat pe banca lui CFR în 37 de meciuri, din care a câştigat 19 partide, a remizat în 8 meciuri şi a pierdut de 10 ori.