monitorulcj.ro Menu
Sport

Junioarele de la Olimpia Cluj-Napoca joacă în echipamente noi pentru apărarea titlului

Chiar dacă este vacanță, junioarele echipei de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca se pregătesc pentru cea mai importantă fază a competiției dedicate lor, Turneul final al Ligii a 2-a de tineret.

Olimpia Cluj-Napoca joacă în echipamente noi pentru apărarea titlului

Cele patru echipe care se vor „duela” în acest weekend la Odorheiu Secuiesc, gazda turneului final de fotbal feminin dedicat junioarelor, sunt Olimpia 3 Cluj-Napoca, CSS 2 Târgoviște, Vasas 2 Odorheiu Secuiesc și Universitatea 2 Alexandria.

Pentru mai mult curaj, miercuri, jucătoarele Olimpiei Cluj-Napoca au primit echipamente noi care să le motiveze în drumul spre apărarea trofeului cucerit anul trecut.


Înainte de plecarea echipei spre localitatea gazdă, președintele executiv al clubului Olimpia Cluj-Napoca, Alin Cioban, a declarat că își dorește ca junioarele clubului să păstreze titlul. „Liga de tineret este în faza finală. Semifinalele s-au desfășurat la București, iar fazele finale se vor desfășura la Odorheiu Secuiesc. Cap de serie a fost Olimpia care a terminat anul trecut pe locul 1. Echipele calificate din semifinale sunt Târgoviște și cu Alexandria care au învins în semifinale pe Fair Play București și Armonia Dolhești. În partea finală, sâmbătă, se vor întâlni Olimpia cu CSS Târgoviște, de la ora 10:00, și Odorheiu Secuiesc și Universitatea Alexandria, de la ora 11:30, urmând ca finalistele să joace duminică meciul decisiv pentru titlu. Echipa cea mai bine clasată are opțiunea de a evolua în Liga 1 în sezonul următor, excepție făcând Olimpia și Universitatea Alexandria care au deja o echipă în Liga 1. Acesta este meciul decisiv, se joacă cu trofeul pe masă și dorim să ne apărăm trofeul”, a spus Alin Cioban.

Finala dintre cele două echipe finaliste va avea loc duminică, de la ora 11:00, pe Stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc.