monitorulcj.ro Menu
Sport

Primul meci al lui Daum ca antrenor al naţionalei României va avea loc la Cluj: Am nevoie de jucători cu mentalitate de învingători

Tehnicianul german Christoph Daum, care a preluat de joi naţionala României, a declarat, într-o conferinţă de presă, că îşi va dedica fiecare zi pentru succesul fotbalului românesc, subliniind că este extrem de motivat şi că are nevoie de jucători cu mentalitate de învingători.

"Am avut o experienţă îndelungată în fotbal, sunt extrem de motivat, vreau să dau tot ce e mai bun. Munca în fotbal e mai bună când e încununată de succes. Trebuie să fim o comunitate pentru CM-2018. Vom ataca mereu, indiferent că suntem în posesia mingii sau fără ea. Am nevoie de jucători cu mentalitate de învingători, am încredere în fiecare jucător. Am să fiu cel mai exigent cu mine. Trebuie să fim mai buni decât mulţi alţii. Îmi voi dedica fiecare zi succesuluui fotbalului românesc", a declarat Daum.

Tehnicianul german Christoph Daum este noul antrenor principal al naţionalei României, propunerea administraţiei FRF pentru postul de selecţioner fiind aprobată, joi, de Comitetul Executiv.


Christoph Daum va debuta pe banca reprezentativei României în data de 4 septembrie, la Cluj-Napoca, la meciul cu Muntenegru, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Daum a antrenat ultima dată până în martie 2014, pe Bursaspor. Anterior, el a mai condus echipele FC Koln, VfB Stuttgart, Beşiktaş, Bayer Leverkusen, Fenerbahce, Austria Viena, Eintracht Frankfurt şi FC Bruges.


El a câştigat titlul cu VfB Stuttgart (1991/1992), Beşiktaş (1994/1995), Austria Viena (2002/2003) şi Fenerbahce (2003/2004 şi 2004/2005).

Reprezentativa României a fost învinsă, la 19 iunie, la Lyon, cu scorul de 1-0, de selecţionata Albaniei, în ultimul meci al Grupei A şi a fost eliminată de la Campionatul European. România a ocupat ultimul loc în Grupa A. România a pierdut anterior cu Franţa, scor 1-2, şi a remizat cu Elveţia, scor 1-1. Jucătorii antrenaţi de Iordănescu aveau ca obiectiv calificarea în optimile de finală ale Euro-2016.


După participarea la turneul final al CE, contractul selecţionerului Anghel Iordănescu s-a încheiat.