monitorulcj.ro Menu
Sport

Generaţia de Aur şi toţi foştii internaţionali, invitaţi la Supercupa de la Cluj

Componenţii Generaţiei de Aur, dar şi toţi foştii internaţionali care au îmbrăcat cel puţin o dată tricoul echipei naţionale de fotbal a României au fost invitaţi sâmbătă pe Cluj Arena, la Supercupa României, în care se vor întâlni Astra Giurgiu şi CFR Cluj.

Atât foştii tricolori, cât şi toţi jucătorii cu cel puţin 300 de jocuri în prima divizie de fotbal din România, vor beneficia de câte o invitaţie la Supercupă. Detalii despre procedura de ridicare a invitaţiilor sunt disponibile pe site-ul FRF.

Federaţia a avut o iniţiativă similară şi la meciul amical dintre România şi Spania, disputat în această primăvară la Cluj, când fotbaliştii care au purtat în trecut tricoul naţionalei au fost de asemenea invitaţi la meci. Prezenţa în tribune a unor nume ca Miodrag Belodedici, Bogdan Stelea sau Ioan Ovidiu Sabău, a fost o ocazie şi pentru spectatori de a se fotografia alături de aceştia.


Amintim, Supercupa României se va disputa sâmbătă 16 iulie, de la 21.45, pe stadionul Cluj Arena. Câştigătoarea Cupei României, CFR Cluj, dă piept cu campioana Astra Giurgiu. În caz că vor învinge, CFR-iştii obţin cel de-al zecelea trofeu din istoria clubului.

Vezi cât costă biletele aici.


Ovidiu Cornea