monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR a pierdut Supercupa României în faţa Astrei Giurgiu, pe o ploaie torenţială

CFR Cluj a pierdut sâmbătă seară Supercupa României, fiind învinsă cu 1-0 de Astra Goiurgiu, într-un meci disputat pe Cluj Arena.

După o primă repriză echilibrată cele două echipe au avut de înfruntat o ploaie torenţială, care a îmbibat terentul de joc, făcându-l aproape impracticabil.

Pe fondul terenul foarte ud au apărut şi contacte mai dure, meciul fiind adeseori întrerupt. Deşi meciul părea să meargă spre penalty-uri în cele din urmă Astra a marcat în minutul ’87. După o fază de atac a Astrei, portarul CFR-ului Marc a respins pe centru, la circa 18 metri, de unde De Amorim a trimis în poarta goală.

CFR a avut o şansă uriaşă în prelungirile meciului, însă mingea a trecut peste. Scor final: 1-0 pentru Astra Giurgiu pe Cluj Arena şi CFR Cluj este nevoită să mai aştepte cel de-al zecelea trofeu.

În a doua repriză ploaia s-a înteţit, iar jocul s-a desfăşurat în condiţii foarte dificile.

Cele două echipe au început în următoarele formule:

Marc – T. Lopes, Larie, Mureşan, Camora – Jakolis (Nouvier ‘87), Petrucci, Carlos Ruiz, Păun – Negruţ (C. Lopez), Bud (Guima ‘70). Antrenor: Vasile Miriuţă

Astra Ploieşti: Silviu Lung Jr (Gavrilaş, ’45) – Vangjeli, Geraldo, Silva, Morais – Ioniţă,  Lovin (Oros ‘84, Boldrin – Boudjemaa (’61 Florea), Felipe Teixeira, De Amorim. Antrenor: Marius Şumudică

Ovidiu Cornea