Sport
Jucători din străinătate, la pregătirile cu Hănescu de la Cluj
Doi jucători de tenis, din Belgia și Canada se numără între tinerii care participă la tabăra de pregătire "Train Like a Pro", organizată de Victor Hănescu în această perioadă la baza Winners Sports Club din Cluj-Napoca.
''Train Like A Pro'' este un proiect iniţiat de tenismanul Victor Hănescu (care a ajuns până pe locul 26 ATP), pentru a antrena și forma sportive de elită. Din echipa sa mai fac parte Firicel Toma, Adrian Szabo, Florian Arsenescu, experții internaționali Dave De Haan și Cristina Rolo, Nick Angelescu, Monica Ciuta sau actorul Alexandru Unguru. ''Train Like A Pro'' este un cantonament de zece zile în cadrul căruia se vor antrena cei mai talentați tineri, băieți și fete, cu vârsta cuprinsă între 11 și 16 ani, la această tabără participând și Selma Cadâr, jucătoare din circuitul ITF.
Proiectul se ocupă în mod special de latura tehnică, tactică, fizică, mentală și emoțională a participanților. Participarea la proiect este contra-cost, cu excepţia a trei sportivi cu clasament naţional, cu privire la care Federaţia Română de Tenis şi Asociaţia Tenis Club Victor Hănescu au semnat un protocol de colaborare. O a doua tabără din ciclul “Train like a pro” va avea loc între 17—26 august la Curtea de Argeş.