monitorulcj.ro Menu
Sport

Campionul care se întoarce acasă la Cluj

Clujeanul Benny Adegbuyi, în vârstă de 31 de ani, a început sportul de performanţă de la vârsta de 25 de ani. Sursa foto: facebook Benny Abegbuyi

Viaţa clujeanului Benny Adegbuyi pare desprinsă din filmele hollywoodene. A lovit probleme vieţii cât a putut el de tare şi a reuşit să ajungă în numai cinci ani locul doi în lume la lupte. Sportivul va lupta în oraşul în care s-a născut şi unde are cei mai mulţi prieteni: la Cluj.

Benny Adegbuyi, în vârstă de 31 de ani, este un sportiv clujean. Mama sa este româncă, iar tatăl său este nigerian. Acesta a intrat în atenţia organizatorilor de lupte în anul 2010, când l-a făcut KO pe Dzenan Poturak, într-o gală Superkombat. De atunci cariera sa a luat o turnură ascendentă. Se pregăteşte deja de câţiva ani buni la Bucureşti printre profesionişti. Sportivul luptă la Cluj pentru a doua oară.

„Mă bucură faptul că voi lupta la Cluj-Napoca. Eu mă simt ca şi acasă aici. Aici am toţi prietenii”, a spus Benny.


Luptă cu pasiune de la 10 ani

Pasiunea pentru lupte o are de la vârsta de 10 ani. Foarte târziu, însă, s-a apucat de sportul profesionist.

“Am început de la vârsta de 10 ani să practic karate în Aiud. Apoi am făcut în Cluj-Napoca tot felul de lupte, dar nu la un nivel profesionist împreună cu prietenii mei. Ulterior la indicaţiile multor prieteni cum că aş fi fost talentat dintr-o pură întâmplare am reuşit să încerc şi să risc să practic acest sport. Deşi m-am apucat târziu la vârsta de 25 de ani de sportul de performanţă eu zic că este o performanţă. Am reuşit în numai cinci sau şase ani să ajung în top cinci kickboxeri din lume”, a spus Benny Adegbuyi.


Bodyguard în Italia

Pentru că mama sa a plecat în Italia la muncă, tânărul Benny şi-a urmat mama în străinătate. În momentele în care era bodyguard prin cluburile din Italia nici prin cap nu-i trecea că o să ajungă campionul de astăzi.

“Nu m-aş fi gândit niciodată când eram în Italia că o să ajung aici. Implicarea mea în sportul de performanţă a fost oarecum la o vârstă târzie. A venit pur şi simplu din nimic. A fost un pariu cu mine. Perioada pe care am petrecut-o în Italia a fost datorită mamei mele care muncea acolo. Eu am urmat-o. Cu siguranţă, ca orice român care munceşte în străinătate mi-am văzut de treaba mea şi m-am dus la muncă. Nu mă gândeam eu că o să ajung aici”, a declarat Benny Adegbuyi.


“Nu aveam o a doua şansă”

Primul său antrenor a fost Nicu Crăciun. Deşi nu mai păstrează legătura cu el, simte că sportul practicat în perioada copilăriei l-a ajutat să se dezvolte armonios.

“Antrenorul meu de karate de la vârsta de 10 ani a fost Nicu Crăciun. Legătura cu el nu o păstrez, dar ori de câte ori aş trece prin Aiud şi dacă ne întâlnim cu siguranţă vom avea o discuţie. Am rămas în relaţii destul de bune. În viaţa oricărui tânăr primii ani de sport îşi vor pune amprenta asupra sa şi îl vor disciplina. Cred că asta s-a întâmplat şi cu mine. Mi-am dat seama că acest sport era singura şansă care mi se oferise. Nu aveam o a doua şansă şi trebuia să profit de ea. Asta am făcut”, a precizat sportivul.


Se consideră român 100%

Benny Adegbuyi are o fire prietenoasă şi este glumeţ. Ştie limba română foarte bine şi spune că se consideră mai român decât alţi români.

“Pe mine nu mă miră că ştiu atât de bine limba română. Eu mă consider român, deşi sunt mai închis la culoare. Părinţii mei s-au cunoscut tot la Cluj. Aş putea spune de multe ori că sunt mai român decât alţi români”, a concluzionat sportivul.


Benny vrea ca până la finalul carierei să ajungă locul întâi la nivel mondial. Meciul clujeanului va avea loc în data de 18 septembrie la Sala Sporturilor Horia Demian.