Vedeta naționalei feminine: "Unii mă trimiteau la cratiţă, dar pur şi simplu am iubit fotbalul"

Florentina Olar, căpitanul naţionalei de fotbal feminin a României, vorbeşte despre experiența de profesionistă într-un sport asociat încă aproape exclusiv bărbaţilor, pasiunea sa pentru fotbal şi cum îşi stabileşte priorităţile o femeie îndrăgostită de balonul rotund, în acelaşi timp familistă, respectiv şansele României de calificare la Euro 2017.

Liderul selecţiilor la naţională pregătește la Cluj, alături de colegele sale, meciurile cu Ucraina, joi 15 septembrie şi cu Grecia, marţi, 20 septembrie, ce urmează să se dispute în orașul de la poalele Feleacului, pe stadionul Constantin Rădulescu.

Reporter: Faza pe care ai reuşit-o acum mai puţin de un an, driblând 4 jucătoare, a devenit în scurt timp viral. Cum ai păstrat-o în memorie?

Florentina Olar: Mi-o amintesc tot timpul cu drag, importantă a fost victoria dar şi acţiunea mea. Mă bucur că lumea îşi aminteşte după aproape un an de ceea ce s-a întâmplat atunci. Deşi conduceam cu 1-0, eram presate de adversare, care au avut nişte şanse bune. Golul a fost aproape de minutul 90, pe un teren destul de greu. A fost o repunere de la margine, din preajma careului de 16 metri, am interceptat mingea şi mi-am urmat instinctul, nu a fost ceva premeditat.

„Exersezi” la antrenamente astfel de faze?

Nu neapărat, în fotbal nu se ştie câştigătoarea dinainte, nu sunt lucruri pe care le pot decide înainte, e în funcţie de adversar, de multe lucruri. Iniţial m-am uitat să pasez unei colege, dar am evitat momentul, apoi am căutat altă soluţie să pasez, am crezut că e mai bine dacă mai driblez un pic şi se pare că a fost benefic.

Ce ai simţit după ce ai și înscris?

A fost o bucurie imensă, dar imediat după ce am marcat nu m-am gândit la acţiunea pe care am făcut-o, ci că aveam asigurate trei puncte. Chiar dacă ele puteau marca pe final, primul lucru care mi-a venit în minte a fost cele trei puncte, victoria asigurată. Categoric, după ce am văzut ce am realizat, am zis „mamă, am luat-o de aici şi am driblat...”

Comparând, inevitabil, fotbalul masculin şi fotbalul feminin, sunt tentat să zic că în cazul celui de-al doilea te bucuri mai puţine faze spectaculoase. Cum vezi tu lucrurile, din iarbă?

Din punctul meu de vedere şi fotbalul feminin este spectaculos, poate nu este aceaşi viteză a jocului şi forţă, dar sunt elemente tehnice care impresionează publicul, dacă oamenii sunt doritori de frumuseţea jocului. Cele mai importante pentru mine sunt cele 3 puncte şi victoria. O victorie muncită este mai importantă şi mai frumoasă, o pot sărbători mai frumos decât un joc spectaculos.

Cum a fost adaptarea în Danemarca, unde evoluezi deja de trei ani?

Am jucat o perioadă bună la Clujana, echipa de pe vremea respectivă, după ce mi-am terminat studiile am fost un sezon în Italia la Lazio, apoi trei ani jumătate în Cipru, după care am decis să o iau spre nord. Am fost un pic încordată, ştiind că nordicii sunt mai reci, nu ştiam cum o să fiu primită acolo. Fortuna Hjørring este un club exclusiv de fete, m-am gândit cum o să fie că ajung eu, româncă, într-un club de fete. Mă gândeam că au foarte multe jucătoare din pepiniera proprie, am fost un pic stresată, dar chiar am întâlnit nişte oameni minunaţi acolo, care m-au făcut să mă simt bine şi ce a fost important pentru mine a fost că nu au contat numai pe mine ca fotbalistă, ci şi pe mine ca om, să fiu fericită. Am putut să am familia, respectiv soţul cu mine, câinele, au făcut tot posibilul să fiu fericită. Pentru ei este important să fii fericit, atunci dai randament şi la antrenamente. Este o altă mentalitate, încearcă să îţi ofere totul, să fii fericit, nu numai pe plan fotbalistic, să te ajute să te dezvolţi ca şi om. Ai posibilitatea să studiezi, sau să ai un job part-time, te sprijină, chiar te ajută dacă vrei să faci aşa ceva.

Se întâmplă efectiv ca jucătoarele să și lucreze în paralel, fie part-time?

Sunt multe fete care studiază la noi în echipă, sunt care lucrează. Acum avem şi mai multe straniere, care suntem profesioniste, cu contracte, dar ideea e că avem baza noastră proprie, posibilitatea de a face antrenamente individuale, iar aceste “individuale” le planifici în funcţie de programul tău zilnic, antrenorii sunt la dispoziţia ta. Există antrenamentele cu echipa, care se ţin seara când toată lumea poate fi prezentă şi antrenamentele individuale când poţi să dezvolţi anumite lucruri la care ești deficitară...

Venind dintr-o cultură mai avansată, probabil și în privința fotbalului feminin, dar și în sens mai larg, simţi că vii la ceva mult mai uşor, când ești convocată la naţională?

Meciurile de la echipa naţională au fost întotdeauna importante. În condiţiile în care de multe ori plecăm ca outsideri, încerc să le transmit fetelor mesaje pe care le-am primit şi eu la rândul meu şi chestii pe care le-am învăţat şi care sper să ajute. Nu mă refer la partea tehnică şi tactică, staff-ul tehnic este implicat, dar de exemplu la comunicare, încredere în sine, mentalitatea de a fi câștigători şi de a nu intra pe teren ‘suntem mai slab clasate’.

În Danemarca lucraţi cu un psiholog, sau antrenorii sunt cei care vă imprimă o anumită mentalitate?

E pur şi simplu un cult, e mentalitatea lor, chestia asta că “sunt puternică”, că fac forţă sau nu ştiu ce, „am încredere în mine”, care automat îţi ajută şi psihicul, să zici “nu trece de mine” sau “da, o pot dribla”. Poate nu realizezi că „chiar am driblat-o”, dar în momentul în care ai încredere în tine şi te simţi stăpână pe tine poţi să faci lucruri de care eşti surprins după. Îmi plac meciurile contra Franţei sau a Ucrainei, sunt meciuri în care îţi poţi demonstra adevărata valoare. Putem juca împotriva echipelor slab clasate, să câştigăm cu 9-0, cum a fost cu Macedonia în campania trecută, dar nu sunt atât de elocvente din punctul meu de vedere. Nu pot considera că „da, sunt fotbalistă bună”. Am pierdut cu Franţa la Piteşti, 1-0, dar eu cred că am câştigat multe lucruri, având în vedere ce echipă, ce jucătoare are Franţa, ce condiţii de pregătire au, ce arie de selecţie. Faptul că au marcat dintr-un penalty nu dintr—o acţiune în care „oau, ne-au făcut şah—mat”... sunt multe lucruri pe care le poţi considera câştiguri din acea înfrângere.

Cum vezi dubla cu Ucraina şi Grecia?

Sunt nişte meciuri decisive, într-o lună o să se împlinească 15 ani de când am debutat la echipa naţională, dar niciodată nu am fost în situaţia asta, să fim atât de aproape și cu şanse reale de a ne califica... nu simt o presiune, abia aştept să vină meciurile, să le jucăm. Acum fiind pe ultima sută de metri nu cred că prea sunt multe lucruri de făcut, ci să ne ţinem tonusul muscular, să ne menţinem concentrarea, pentru a fi “sharp”, problemele tactice le pregăteşte staff-ul.

Cum ți se pare Ucraina?

Teoretic sunt mai bine clasate decât noi, dar meciurile se joacă pe teren, câştigătoarea nu se decide înaintea partidei, jucăm acasă, sperăm să avem publicul cu noi, în număr cât mai mare, Clujul este un oraş familiarizat cu fotbalul feminin, deci cred că e o alegere bună. Federaţia face o treabă grozavă, prin mediatizarea meciurilor, eu aş considera că suntem favorite, avem un rezultat de egalitate, am marcat 2 goluri în deplasare, am avea plusuri, totul depinde de noi, la ora meciului toată lumea să fie concentrată, să nu o ia ca o presiune suplimentară, să fie determinate, motivate, să ne bazăm pe unitatea grupului, să ne ajutăm, clar o să apară greşeli.

Cât crezi că vă va afecta absența Ștefaniei Vătafu (suspendată cu Ucraina, n.red.)?

Va fi un minus pentru noi, este o jucătoare foarte bună, decisivă în fazele fixe... de multe ori ne dorim să avem lovituri în preajma careului că “Ştefi” e acolo, este o jucătoare care are pasă decisivă foarte bună, dar totodată sunt convinsă că stafful tehnic va găsi soluţia câştigătoare, din rândul celorlalte jucătoare. Deşi nu vor avea aceleaşi calităţi, fiecare are plusuri şi minisuri, de aceea suntem o echipă să ne completăm.

Cum e să joci pentru naţională, chiar şi cu un public mai puţin numeros, comparativ cu al băieţilor?

Categoric, noi jucăm pentru noi, pentru ţară, tot timpul venim cu plăcere la echipa naţională, chiar dacă am 141 de selecţii, tot timpul mi se face pilea de găină când aud imnul. Cred că spectatorii ne vor ajuta, îmi amintesc în Ucraina când am jucat cei de acolo au adus soldaţi, la imn, simţeam presiunea şi spirijinul publicului pentru echipa gazdă. Sincer, m-a motivat oarecum chestia asta. Sunt convinsă că ne vor ajuta.

Cât de mare este afluxul de public în Danemarca?

Avem spectatori la meciurile importante din campionat şi la meciurile din Champions League, în rest nu foarte mulţi. La meciurile normale, din campionat vin 400-500 de oameni. Este și un orăşel mic.

Cum ţi s-a stârnit pasiunea pentru fotbal şi ce o menţine vie?

Pur şi simplu am iubit fotbalul, am practicat înainte cu 2 ani atletismul, am început cu fotbalul la vârsta de 13 ani, dar mi-a plăcut mai mult (fotbalul, n.red.). Mi se părea interesant, amuzant, am început să joc cu prietenii în faţa blocului, la şcoală, eram singura fată, ca şi majoritatea colegelor. Am jucat la Constanţa, apoi am zis că vreau să fiu campioană, eram vicecampioană, la Cluj era echipa cea mai bună, în curs de formare la domnul Mirel (Mirel Albon, selecţionerul echipei naţionale, n.red.), am fost colegă cu soţia dumnealui la echipa naţională şi am zis că vreau să vin la Cluj. Au răspuns „ok, te aşteptăm cu drag”. Tata m-a sprijinit, a fost boxer profesionist, mama categoric: „cum să pleci de acasă, împrăştiată, tu toată ziua eşti pe stradă cu mingea”, dar a fost de acord, a zis că ‘dacă ăsta e visul tău...’. Tot timpul mi-am impus să fiu în competiţie cu mine însumi, să vreau mai mult şi mai mult de la mine, să nu fiu mulţumită cu anumite obiective şi să progresez.

Cât de provocator a fost să treci de prejudecăţile vizavi de practicarea fotbalului, de către o femeie?

Nu am luat nici un moment în considerare chestiile pe care le ziceau unii din tribună, că fotbalul nu e un sport pentru fete, sau „mergeţi la cratiţă”, oricum eram un copil la vârsta aceea, acum pot să le zic că sunt şi la cratiţă şi pe teren, dacă îi mulţumeşte cu ceva… (râde, n.red.) A fost visul meu şi chiar nu am băgat în seamă, nici nu a contat, poate m-a motivat şi mai mult chestia asta şi am vrut să demonstrez că nu au dreptate şi se poate face performanţă şi poţi să devii un jucător de top dacă chiar îţi doreşti. Chiar mi-am urmat visul şi nu a fost niciun lucru care să mă oprească.

A existat vreun moment când ai vrut să renunţi?

Clar, sunt momente, da, din punctul ăsta de vedere soţul m-a susţinut foarte mult, în Cipru, am avut momente când simţeam că mă păcălesc oarecum, vroiam să avem calitatea antrenamentelor mai bune şi alte condiţii şi ziceam "nu ştiu dacă mai are rost să continui". Aveam o viaţă bună, liniştită, vreme bună, dar am preferat să merg şi să joc în Danemrca, unde vremea nu e aşa de bună şi să muncesc de trei ori mai mult şi să fiu mulţumită de mine, să mă autodepăşesc. Şi el m-a susţinut tot timpul “tu ai calităţi, poţi”, m-a încurajat tot timpul şi a fost alături de mine.

Ce strategie de a atrage tinerele spre fotbal se practică în Danemarca?

E introdus în programa școlară, sunt ore de fotbal, de handbal. Până la o anumită vârstă sunt deschişi oricărui tip de mişcare, fotbal, baschet, handbal... ei sunt mai mult pe handbal, îi lasă pe copii să decidă „da, vreau să practic fotbalul sau handbal, să fiu jucător profesionist”, îi lasă să aleagă, dar între timp fac şi diferite alte sporturi, până decid: „da, vreau să fac chestia asta”. La noi, dacă mama, de la șase ani, vrea să fiu voleibalistă, te duci la fotbal, sau vrei să fii fotbalist trebuie să te duci la fotbal. Dar poate nu ai calităţi, nu ai plăcerea să faci lucrul ăsta, cred că e ok să îl laşi şi pe copil să aleagă. Cred că fiind introdus şi în programa şcolară zici „da, îmi place, vreau să mă duc la fotbal, vreau să continui cu fotbal, nu, nu îmi place, vreau handbal”. La noi nefiind introdus, sau nici nu ştiu cât de mult accent se pune pe orele de educaţie fizică în şcoli, ajung la vârsta de 16-17 ani când atunci află: “a, există fotbal feminin...”

Ai vreun regret, să-ți fi dorit să joci la o echipă mai cunoscută, PSG, Wolfsburg...?

Mi-aş fi dorit să joc la o asemenea echipă, să joc o finală de Champions League, de ce nu, să o câştig. Aş fi putut să fiu componentă a uneia in acele echipe, am avut oferte, dar punând în balanţă situaţia mea, familia, viitorul meu ca şi om, am decis că este mai bine să contiuni la Fortuna acum, pentru că nu ştiu cât voi mai putea activa ca jucătoare, cred că viitorul e mai important, mă refer la o familie, un copil şi aşa mai departe şi cred că în Danemarca am posibilitatea de a avea un viitor ok.

Cât de greu este pentru o femeie să împace viaţa sportivă cu planurile personale, familiale?

Sunt sacrificii, toată lumea face sacrificii, fiind femeie sunt şi alte gânduri, mă duc acasă, ce fac de mâncare, să fim realişti... mi-aș fi dorit să am un copil, de ce nu, dar am decis împreună cu soţul să încerc campania asta, avem această şansă unică să ne calificăm şi am zis că mai aşteptăm o perioadă, am căzut de comun acord. Fiind de 15 ani în echipa naţională şi să ai şansa asta, cu care nu ştiu când te mai poţi întâlni, mai ales la vârsta mea, aş fi vrut măcar să particip la un turneu final, dacă chestia cu Champions League am lăsat-o în favoarea familiei...

Pe plan profesional, ce planuri ai, unde te vezi?

Mă vă la anul în iulie la Campionatul European. Pentru mine a fost foarte important şi este prioritară calificarea, că încă nu este decisă.

Cât de mult crezi că va influenţa o eventuală calificare la Euro impactul fotbalului feminin în România?

Cred că va avea un impact, având în vedere că va fi o premieră, sunt sigură că cei din Federaţie și media o vor promova cât de mult şi sper ca oamenii să o privească drept o performanţă şi să vadă “da, măi, fotbalul feminin e acolo unde trebuie”.

Ce îţi place să faci în afara fotbalului?

Nu am avut foarte mult timp liber, nu demult sunt atrenor la grupa Under 18 din cadrul clubului. Plimbări, întâlniri cu prietenii, câteodată cu echipa, să socializăm şi în alt mod, nu numai pe teren, nu am foarte mult timp liber.

Ai un jucător model, din masculin sau feminin?

Îmi place mult Messi.

Aşadar, Messi sau Ronaldo?

Messi. Nu îi cunosc personal, deşi mi-aş dori să îi cunosc pe amândoi. Eu sunt pentru spiritul e echipă foarte mult şi Messi cred că are acest lucru. Îi văd sărbătorind împreună, bucurându-se că le-a ieşit o acţiune, Ronaldo mi se pare un pic mai individualist, deşi nu contest, are calităţile lui, este un jucător super. Sunt tipul de jucător care cred că spiritul de echipă contează foarte mult. Nu înseamnă că nu ai personalitate dacă eşti în sânul echipei şi încerci să îi ajuţi pe toţi. Şi categoric Messi “ce-i al lui, e al lui”. Deşi toată lumea îl cunoaşte şi îl contracarează tot reuşeşte să fie acolo şi să facă ceva “Oau”.

Echipa preferată?

Barcelona, e o echipă cu suflet aș zice. Şi îmi place Atletico, ca devotament, determinare, pentru spiritul de luptă, de sacrificiu.

Curentele din fotbal din ultimii ani, imprimate de un Guardiola sau Mourinho, au avut vreun impact și în fotbalul feminin?

Fiecare jucător are idolul lui şi fiecare antrenor la fel. Am jucat cu echipa Spaniei în martie şi încearcă să abordeze stilul pe care echipa e băieţi îl abordează. Cred că sunt influenţe şi aceeaşi cultură, de a avea un joc rapid, spectaculos.

Cum aţi caracteriza stilul vostru?

Am lucrat pe grupare bună defensivă şi surprindere pe contra-atac, avem și jucătoare de viteză, cu forţă de pătrundere, trebuie să ne focusăm pe atuurile noastre şi să putem să ne surprindem aversarele pe calităţile jucătoareleor pe care le avem. Degeaba ne dorim să pasăm şi să fim “oau”, dacă nu corespund calităţile noastre cu jocul. De multe ori am făcut un joc defensiv bun, de multe ori am plecat in calitate de outsideri şi a trebuit să lucrăm pentru faza defensivă bine şi să marcăm.

Fază a la Maradona

Florentina Spânu-Olar (31 e ani) este liderul selecţiilor la echipa naţională, 141, după ce a debutat în 2001. Născută la Constanţa, poate evolua ca mijlocaş ofensiv şi ca atacant, a mai jucat la Clujana, Lazio, Appolon Limasol, iar in 2013 joacă la Fortuna Hjørring. În turul meciului cu Grecia din preliminariile Euro, în noiembrie 2015 a pornit o cursă de la peste 60 de metri şi a driblat patru jucătoare, până în careul advers, de unde a înscris. Reuşita sa a devenit viral, fiind comparată cu celebrul goil al lui Maradona din sferturile Campionatului Mondial din 1986, între Argentina şi Anglia, supranumit „golul secolului”.

A consemnat Ovidiu CORNEA