monitorulcj.ro Menu
Sport

Luminiţa Huţupan Dinu: Plec şi eu de la "U" Cluj, mi-au spus că nu mai au bani să mă plătească

Antrenorul secund al echipei de handbal feminin Universitatea Cluj, Luminiţa Huţupan Dinu, a declarat, joi, după ce ”principalul” Carmen Amariei a fost demisă, că şi ea părăseşte formaţia, adăugând că i s-a spus din partea conducerii că ”nu mai au bani” să fie plătită.

sursa foto cancan.ro

Carmen Amariei a fost demisă, miercuri seară, din funcţia de antrenor al echipei Universitatea Cluj, mesajul conducerii fiind, potrivit declaraţiei antrenorului, că ”se simte nevoia unei schimbări”.

Amariei a preluat echipa în urmă cu doi ani, iar din toamna lui 2015 a cooptat-o în staf şi pe fostul mare portar al naţionalei României, Luminiţa Huţupan Dinu.


În actuala stagiune, formaţia clujeană a ajuns până pe locul 4 în Liga Naţională, iar în prezent ocupă locul 9, după opt etape.

Echipa Universitatea Cluj a plecat joi dimineaţă spre Roman fără vreun antrenor, urmând ca vineri să joace partida din etapa a IX-a cu CSM din localitate.


Luminiţa Huţupan Dinu a declarat, pentru News.ro, că nu a făcut deplasarea, pentru că va părăsi echipa, urmând să plece acasă, la Râmnicu Vâlcea, la finalul acestei săptămâni.

”Am venit la Cluj să o ajut pe Carmen, fără pretenţii, ci să facem treabă. Anul trecut a fost foarte greu, nu am fost ajutate, iar acum, dacă am făcut un pic de echipă nu ne lasă alţii. Am sperat să prindem un loc de cupe europene la finalul acestui sezon, dar uite că nu se poate. Cu mine nu a vorbit nimeni despre demiterea lui Carmen sau ce urmează, mi s-a transmis doar că nu mai au bani să fiu plătită. De-asta nici nu mi-am adus fetiţa la şcoală aici în Cluj. Ca antrenor azi eşti, mâine nu eşti”, a declarat Luminiţa Huţupan Dinu.


Fostul portar al naţionalei a mai spus că jucătoarele sunt afectate şi le-au sunat atât pe ea, cât şi pe Carmen Amariei: ”Fetele sunt afectate, de aseară am tot stat pe telefoane. Acum, dimineaţă, au plecat la Roman, le doresc succes. Nu au niciun antrenor cu ele, nu ştiu cine va conduce echipa în meciul de vineri. Eu, una, plec acasă până la finalul săptămânii. Acum, toată lumea ne sună să vadă ce s-a întâmplat, dar când ne era greu şi luptam să salvăm echipa nu suna nimeni. Ne-am luptat singure. Am început cu Carmen, aşa că dacă ea a fost obligată să plece, nu văd de ce aş mai rămâne eu. Plec acasă şi vom vedea ce va fi mai departe”.

Noul antrenor al echipei clujene ar urma să fie numit Florentin Pera, care a fost demis de la CSM Roman, echipă unde activează de câteva zile Gheorghe Covaciu, fost şi el antrenor la ”U” Cluj timp de câţiva ani.