Sport
CFR-ul anunţă discuţii cu “noi investitori”... din nou
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan (foto), a declarat recent că clubul din Gruia se află în discuţii destul de avansate cu oameni de afaceri dornici să investească la echipă.
Revenit de câteva luni la conducerea efectivă a clubului de fotbal Iuliu Mureșan menţionează că în curând un nou patron ar putea prelua clubul CFR Cluj: "Eu sper să se întâmple acest lucru în campionatul acesta, până la sfârşit. Chiar săptămâna viitoare o să avem o rundă de discuţii cu nişte investitori din afara ţării. Oamenii sunt foarte serioşi și sunt dornici să investească. Ei ne-au căutat pe noi, nu noi pe ei, şi ăsta e un semn bun. În acest moment, am avea nevoie de aproximativ 3.000.000 de euro pentru a ieși din insolvență. Nu e mult pentru fotbal", a spus Iuliu Mureșan joi, cu ocazia lansării unui Fan Shop al clubului, în incinta stadionului din Gruia.
Al doilea anunţ
Amintim că nu este pentru prima oară în ultimele luni când şeful vişiniilor face un astfel de anunţ. Mureşan a specificat şi acum circa două luni că se află în discuţii cu noi investitori: “Nu pot să vă spun momentan despre cine este vorba. Dacă se concretizează aceste negocieri până în iarnă se vor rezolva toate problemele. Există oameni care își doresc să investească în fotbalul românesc, ei ne-au căutat pe noi. Am mai fost în negocieri și cu alții dar nu s-a concretizat nimic”, a declarat atunci Iuliu Mureşan.
Pe loc de play-off
În plan sportiv CFR Cluj traversează o perioadă foarte bună, care a început o dată cu câştigarea de către feroviari a unei noi Cupe a României, la finalul sezonului trecut, în faţa lui Dinamo. Clujenii sunt pe locul 6 în ediţia de campionat actuală, deşi au pornit cu o penalizare de 6 puncte, cumulând doar 2 înfrângeri, capitol la care doar liderul Steaua stă la fel de bine. Feroviarii au cel mai bun atac din Liga 1, cu 25 de goluri marcate în 14 meciuri şi a doua cea mai bună apărare, după Steaua, cu 12 goluri încasate. “Suntem hotărâţi să facem tot ce depinde de noi să rămânem acolo, pentru că ăsta e obiectivul nostru să terminăm în primele 6", a declarat antrenorul echipei din Cluj, Vasile Miriuţă.
CFR-ul joacă următorul meci cu FC Botoşani, luni, acasă, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.