monitorulcj.ro Menu
Sport

Turneu de squash, în week-end, la Iulius Mall Cluj (P)

În acest week-end, la Iulius Mall Cluj se va desfășura cel mai mare turneu de squash organizat în România.

Pasionații de mișcare vor avea ocazia de a admira tactica celor mai buni jucători de squash, pe un impresionant teren special din sticlă.

De vineri până duminică, în perioada 11 – 13 noiembrie 2016, la Iulius Mall Cluj se va desfășura cea de-a patra ediție a turneului internațional de squash masculin și feminin Asus Romanian Open Squash. Este pentru al patrulea an consecutiv în care Iulius Mall găzduiește acest eveniment, oferindu-le iubitorilor de mișcare prilejul de a descoperi un sport antrenant. Competiția se va desfășura pe un teren de sticlă special amenajat, pentru că permite ca spectacolul să poată fi admirat de un public cât mai numeros.


 În acest an, Asus Romanian Open Squash reunește peste 100 de jucători din țară și din stăinătate, dornici să cucerească cel mai important titlu al turneului. Țările reprezentate sunt Polonia, Ungaria, Grecia, Spania, Serbia, Marea Britanie, Bolivia, Finlanda și România. Printre participanții internaționali se numără și jucători de top, precum Iker Pajeres Bernabeu, unul dintre cei mai buni jucători de squash din Spania, precum și Shakeel Khan, fondatorul Khan Squash Academy.