monitorulcj.ro Menu
Sport

România, învinsă clar de Polonia, cu 3-0, pe Naţional Arena

FOTO frf.ro

Naționala de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel vineri de Polonia, cu 3-0 (1-0), pe Arena Națională din București, într-un meci presărat cu incidente, în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018, transmite Agerpres.

România a făcut cel mai slab joc al său din ultimii ani și a depășită la toate capitolele de Polonia, golurile fiind marcate de Kamil Grosicki (11) și Robert Lewandowski (83, 90+1 — penalty).

Grosicki a deschis scorul după o cursă fulminantă de aproape 40 de metri, în care a depășit mai mulți jucători și a marcat. În minutul 22 au izbucnit incidente între suporteri, polonezii și românii aruncând torțe unii înspre alții, fapt care a determinat intervenția jandarmilor, care au calmat spiritele.


Până la pauză tricolorii au avut o ocazie importantă prin Chiricheş. După două schimbări făcute la pauză, introduși Andone și Prepeliță, România a avut un forcing în debutul reprizei secunde, dar neconcretizat.

După reluare Lewandowski, care a tras periculos din lovitură liberă (53), s-a prăbușit la pământ un minut mai târziu, după ce o petardă a explodat lângă el. Meciul s-a reluat după o întrerupere de circa două minute, în care arbitrul a discutat oficialii de pe margine, iar Lewandowski a primit îngrijiri medicale.


Andone a şutat din unghi dsar Fabianski s-a opus, iar tricolorii au cerut penalty în două rânduri, fără să se acorde nimic. Soarta meciului a fost tranșată de Robert Lewandowski, care a marcat în min. 83 la capătul unei acțiuni personale, cu un șut în cros, după o pasă a lui Teodorczyk. Scorul final a fost unul de forfait, după ce Lewandowski a transformat un penalty pe care l-a obținut tot el (90+1).

A fost primul eșec din mandatul lui Christoph Daum, unul usturător, care micșorează drastic șansele de calificare la Mondialul din Rusia.


România ere neînvinsă de 14 meciuri în preliminarii (6 victorii, 8 egaluri), iar Polonia a ajuns la șapte (5 victorii, 2 egaluri).  La meciul de vineri au asistat peste 45.000 de spectatori. 

România va juca mai mult ca sigur următorul meci de acasă, cel cu Danemarca, din 27 martie, fără spectatori după incidentele de la meciul cu Polonia.


Cele două echipe

România: 12. Ciprian Tătărușanu — 2. Romario Benzar, 6. Vlad Chiricheș, 21. Dragoș Grigore (căpitan), 3. Alin Toșca — 5. Ovidiu Hoban (18. Andrei Prepeliță, 46), 15. Răzvan Marin — 8. Adrian Popa (9. Florin Andone, 46), 23. Nicolae Stanciu (13. Claudiu Keșeru, 82), 7. Alexandru Chipciu — 19. Bogdan Stancu. Selecționer: Christoph Daum.

Polonia: 22. Lukasz Fabianski — 20. Lukasz Piszczek, 15. Kamil Glik, 2. Michal Pazdan, 3. Artur Jedrzejczyk — 10. Grzegorz Krychowiak — 16. Jakub Blaszczykowski, 19. Piotr Zielinski (7. Lukasz Teodorczyk, 80), 8. Karol Linetty (5. Krzysztof Maczynski, 70), 11. Kamil Grosicki (17. Slawomir Peszko, 89) — 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecționer: Adam Nawalka.


Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenți: Jure Praprotnik, Robert Vukan; arbitru de rezervă: Matej Jug (toți din Slovenia) 

Situaţia în grupă

România se află pe locul 4 în Grupa E din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, cu 5 puncte, după Polonia, cu 10 puncte, Muntenegru 7 puncte şi Danemarca 6 puncte. Armenia este pe locul 5, cu 3 puncte, iar Kazahstan este pe ultima poziţie, cu 2 puncte.