monitorulcj.ro Menu
Sport

Trofeul Carpaţi, turneul la care „Mika” spune adio naţionalei

Aurelia

Trei naţionale de top participă sâmbătă şi duminică, 26-27 noiembrie, la Sala Polivalentă din Cluj, la cea de-a 38-a ediţie a Trofeului Carpaţi: Olanda, vicecampioana mondială en-titre, România, medaliată cu bronz la CM 2015 şi Ungaria, una din echipele puternice ale handbalului mondial, cărora li se va alătura România B. "Mika" Brădeanu spune adio naționalei după acest turneu

„Trofeul Carpaţi este în momentul în care ne pregătim pentru Campionatul European. Va fi un examen pentru fete şi o lecţie pentru Ambros (selecţionerul Martin Ambros, n.red.) astfel încât între Trofeul Carpaţi şi Campionatul European să facă lucrurile mai bune. La fel cum s-a întâmplat anul trecut, sunt sigur că va fi sala plină şi că vom avea nişte meciuri nemaipomenite”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Alexandru Dedu.

Pregătire pentru Tokyo 2020

Ediţia din 2015 a Trofeului Carpați a avut o audienţă ridicată, peste 7200 spectatori la un singur meci. De această dată Trofeul este şi o ocazie de pregătire a viitoarelor tricolore: „La inițiativa lui Martin Ambros va participa și România B. Suntem la început de ciclu olimpic și trebuie să vedem la lucru cât mai multe posibile componente ale echipei pentru Tokyo 2020. Trofeul Carpați este un examen pentru fete și un test util pentru selecționer să perfecționeze lucrurile la națională în scurtul timp până la Campionatul European. Sunt convins așadar că avem toate ingredientele pentru a transforma competiția într-un show de calitate pentru suporteri", a adăugat Dedu.


Brădeanu se retrage

Cu 268 meciuri, 682 goluri și 17 prezențe la turneele finale sub tricolor, Aurelia Brădeanu (37 ani) se va retrage de la echipa națională cu ocazia Trofeului Carpați. Campioană europeană (1998) și mondială (1999) de tineret, Mika a participat la toate succesele echipei naționale de senioare din ultimul deceniu (argint CM 2005, bronz CE 2010 și bronz CM 2015).

"Mika Brădeanu este un simbol, în opinia mea este cea mai mare handbalistă româncă a ultimilor 20 ani, o sportivă care si-a adus aportul la toate marile performanțe ale echipei naționale. În plus, este un om în care îmi scot pălăria și meciul ei de retragere vreau să fiu un eveniment pe care să îl luăm în considerare cu toții deoarece Mika merită cu prisosință lucrul acesta. Atâta timp cât voi fi președinte, toți sportivii care au evoluat la echipa națională și au însemnat ceva pentru România vor avea parte de recunoștiința noastră", arătat preşedintele FRH.


Bilete sau abonamente

Meciurile din Trofeul Carpaţi 2016 vor începe de la ora 17, în ambele zile. Sâmbătă au loc cele două semifinale, ce vor fi stabilite prin tragere la sorţi, iar duminică cele două finale. Biletele sunt disponibile online pe eventim.ro și în rețeaua magazinelor partenere, cu oferte promoționale pentru familii și abonamente pentru cele două zile de competiție. O parte din bilete a fost scoasă la vânzare şi cu ocazia meciului de baschet feminin România – Israel, care a avut loc în weekend la Cluj. Preţul unui abonament pentru ambele zile costă între 60-120 de lei, respectiv 300 de lei abonament VIP. Pentru o zi cu două meciuri un tichet are preţul de 40, 60 sau 80 de lei, în funcţie de locul ales, respectiv 45 de lei în sistem Family Pack.