Sport
U-BT joacă astăzi în Cipru
U-Banca Transilvania joacă astăzi de la ora 19 în Cipru ultimul meci din Grupa G a FIBA Europe Cup, cu Petrolina AEK Larnaca.
"Urmează un alt meci dificil pentru noi, echipa din Cipru își joacă ultima șansă la calificare (de pe locul 3, n.red.), așa că va fi un meci pe viață și pe moarte, pentru că și noi ne dorim foarte mult victoria. Încă mai avem șanse matematice la primul loc în grupă și vom face tot ce ne stă în putință pentru a-l obține. Sigur, șansele sunt mici, însă ele există. Nu avem probleme de lot, toată lumea este pregătită”, a declarat Mihai Silvăşan, antrenorul echipei clujene. Clujenii au făcut o plimbare pe malul mării, marţi, iar după-masă au avut antrenament la Kition Athletic Sport Center. Clujenii sunt pe locul 2 în grupă, după Gaziantep, ambele cu 9 puncte, urmate de Petrolina şi KB Peja, câte 6 puncte.
Echipa antrenată de Mihai Silvăşan este calificată în faza a doua a grupelor competiţiei europene.