Sport
Aurelia Brădeanu a spus adio naţionalei, la Cluj. România, învinsă de Ungaria în finala Trofeului Carpaţi
Jucătoarea de handbal Aurelia Brădeanu a jucat duminică la Cluj, ultimul meci în culorile naţionalei Româniai, în finala trofeului Carpaţi, pierdută de România cu Ungaria.
„Mika” Brădeanu (37 de ani) a primit duminică la finalul meciului un trofeu pentru întreaga sa activitate din partea președintelui Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu.
În partida cedată de românce cu 24-29 tricolorele au făcut un joc bun în primele 20 de minute controlnd scorul, dar ulterior au cedat pas cu pas, în lipsa unor piese de bază precum Cristina Neagu, Gabriela Perianu şi Paula Ungureanu. Ungaria a câștigat net, cu 29-24. Meciul a fost ultimul test al celor două echipe înaintea Campionatului European din Suedia.
Au evoluat echipele:
România A: Denisa Dedu, Elena Voicu — Laura Chiper (2 goluri), Andreea Chiricuță, Gabriella Szucs, Marinela Neagu (1), Melinda Geiger (4), Crina Pintea, Eliza Buceschi (5), Aurelia Brădeanu (1), Cristina Laslo, Cristina Florică (2), Cristina Zamfir (6), Laura Popa, Aneta Udriștioiu (1), Florina Chintoan (1), Oana Manea, Mădălina Zamfirescu (1). Selecționer: Martin Ambros.
Ungaria: Kinga Janurik, Eva Kiss — Bernadett Bodi (2), Viktoria Lukacs (3), Dora Hornyak, Anna Kovacs (2), Anita Gorbicz (8), Luca Dombi, Anett Kisfaludy, Kinga Klivinyi (10), Klara Szekeres, Krisztina Triscsuk, Ildiko Erdosi (3), Nadine Schatzl (1). Selecționer: Kim Rasmussen.
Cel mai bun portar al turneului a fost desemnată Denisa Dedu, iar cea mai bună jucătoare a fost nominalizată Kinga Klivinyi, transmite Agerpres. Clasamentul final a fost: Ungaria, România A, Olanda B şi România B.
Simbol al naţionalei
Aurelia "Mika" Brădeanu a strâns 268 meciuri, 682 goluri și 17 prezențe la turneele finale sub tricolor, dar şi-a anunţat recent retragerea din naţională, odată cu Trofeul Carpaţi. Campioană europeană (1998) și mondială (1999) de tineret, Mika a participat la toate succesele echipei naționale de senioare din ultimul deceniu (argint CM 2015, bronz CE 2010 și bronz CM 2015).
"Mika Brădeanu este un simbol, în opinia mea este cea mai mare handbalistă româncă a ultimilor 20 ani, o sportivă care si-a adus aportul la toate marile performanțe ale echipei naționale. În plus, este un om în care îmi scot pălăria și meciul ei de retragere vreau să fiu un eveniment pe care să îl luăm în considerare cu toții deoarece Mika merită cu prisosință lucrul acesta. Atâta timp cât voi fi președinte, toți sportivii care au evoluat la echipa națională și au însemnat ceva pentru România vor avea parte de recunoștiința noastră", a caracterizat-o Alexandru Dedu pe jucătoarea româncă.