Sport
Rezultatea bune la Sheffield
România a ocupat locurile 6-7, la egalitate cu Elveţia, în clasamentul pe medalii, la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield (Marea Britanie), cu o medalie de aur şi una de bronz.
Echipa feminină de spadă a României a cucerit marţi al patrulea său titlu continental, după cele din 2006, 2008 şi 2009. Medalia de bronz a fost câştigată la individual de spadasina Ana Maria Brânză. Echipa masculină de sabie a României a pierdut meciul pentru medaliile de bronz (36-45 cu Rusia), iar Italia a câştigat din nou aurul, în urma victoriei cu 45-38 în finala cu Germania. Cu acest succes, Italia a reuşit un palmares de excepţie la Sheffield, cu 6 medalii de aur, 2 de argint şi 2 de bronz, ocupând detaşat primul loc în ierarhia pe medalii.