monitorulcj.ro Menu
Sport

Bumba, primul transfer al iernii la CFR. Deac, dorit în continuare la Cluj

Transferul mijlocaşului român Claudiu Bumba (23 de ani), ultima oară la Hapoel Tel Aviv, la CFR Cluj s-a concretizat, potrivit conducerii clubului din Gruia, iar fotbalistul urmează să efectueze joi vizita medicală.

FOTO Digisport.ro

Claudiu Bumba a revenit în România, după despărţirea de israelienii de la Hapoel Tel Aviv, a anunţat preşedintele formaţiei ardelene, Iuliu Mureşan. Transferul fotbalistului de 23 de ani la CFR a fost vehiculat de acum câteva zile, dar discuţiile au intrat în stand-by pe fondul preferinţei jucătorului pentru un transfer în străinătate. Clujenii sunt în cărţi şi pentru re-aducerea în Gruia a lui Ciprian Deac, situaţia urmând să fie clarificată în aceste zile.

"Claudiu Bumba a fost la Cluj şi va fi jucătorul nostru. Şi pe Ciprian Deac îl dorim foarte mult. El e foarte legat de club, e produsul nostru şi dacă îşi reziliază în Kazahstan sunt şanse mari să semneze cu noi. Dar încă nu este sută la sută perfectat, e doar o dorinţă reciprocă. Dacă îl aducem şi pe Deac ne-am întărit unde aveam nevoie şi sper să fim şi mai buni în partea a doua a campionatului", a declarat Mureşan la sport.ro.


Bud, despre Bumba şi Deac

O parte din lotul CFR-ului a efectuat miercuri vizita medicală, Claudiu Bumba fiind aşteptat şi el la control joi, alături de viitorii lui coechipieri care nu au efectuat controlul încă. "În vacanţă chiar am câştigat un turneu de sală cu el în echipă, la Baia-Mare, sper şi vrem să câştigăm cât mai multe meciuri cu el în formaţie, ne înţelegm foarte bine", a declarat atacantul Cristi Bud cu privire la Claudiu Bumba. Fotbalistul a vorbit şi despre posibilul transfer al lui Deac: "Nu ştim încă, chiar aseară am vorbit cu el şi aşteaptă şi el. Îşi doreşte să revină acasă, îi doresc să aleagă varianta cea mai bună pentru el şi familia lui", a adăuga Bud, la ieşirea de la vizita medicală.

Internaţional de tineret

Claudiu Bumba a împlinit recent 23 de ani şi este un mijlocaş cu profil ofensiv, care a mai jucat în România la FC Baia-Mare, oraşul natal, ASA Târgu-Mureş – cu un împrumut la echipa de speranţe a lui AS Roma, iar în 2015 s-a transferat la Hapoel Tel-Aviv. Bumba are selecţii în naţionalele Under 17, U 19 şi U 21 ale României, dar şi o selecţie la naţionale de seniori, conform profilului său de pe Wikipedia.org.