monitorulcj.ro Menu
Sport

Performanţă pentru tenisul românesc: şase românce pe tabloul principal de la Australian Open, primul Grand Slam al anului

Ana Bogdan / FOTO David Iliff

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a învins-o sâmbătă pe chinezoaica Kai-Lin Zhang, cu 7-6 (3), 2-6, 6-2, la Melbourne şi a devenit a şasea româncă de pe tabloul principal de la Australian Open din acest an.

Meciul cu Kai-Lin Zhang a făcut parte din ultimul tur al calificărilor Grand Slam-ului, fiind pentru prima oară când Ana Bogdan (nr 125 WTA) este pe tabloul principal de la Australian Open, transmite Agerpres.Totuși, nu este prima participare a româncei la un turneu de Mare Șlem, ea ajungând anul trecut până în turul al doilea la US Open, venind tot din calificări.

În urma rezultatului de sâmbătă, obținut în fața numărului 136 WTA, după două ore și 11 minute, românca a făcut un pas important către top 100.


Ana Bogdan devenit a șasea româncă de pe tabloul feminin de simplu de la Melbourne, după Simona Halep (a patra favorită), Irina Begu (cap de serie numărul 27), Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig.