Sport
Rezultat istoric la sanie pentru o sportivă din Cluj
Locul 4 obținut de România în întrecerea pe echipe, vineri, la Campionatele Mondiale de sanie pe pârtie naturală de la Vatra Dornei, este un ''rezultat istoric'', a estimat Federația Română de Bob Sanie într-un comunicat de presă. Din echipă a făcut parte și Anișoara Hutopilă (galerie foto).
Echipa României, din care au mai făcut parte Adrian Filimon și dublul Bogdan Moroșan/Ciprian Codruț Tăslăoanu, a fost cronometrată în 4 min 20 sec 36/100.
Pe primul loc s-a clasat Austria (Tina Unterberger, Thomas Kammerlander, Rupert Brueggler/Tobias Angerer), în 4 min 02 sec 44/100, argintul a revenit Italiei (Greta Pinggera, Alex Gruber, Patrick Pigneter/Florian Clara), în 4 min 03 sec 85/100, iar bronzul a fost câștigat de Rusia (Svetlana Zaravina, Iuri Talih, Aleksei Martianov/Ivan Rodin), în 4 min 04 sec 06/100.
La întrecere au participat nouă echipe.
Adrian Filimon, component al echipei naționale de sanie pe piste naturale, consideră că acest rezultat aduce "un plus de optimism pentru viitor".
"Ținând cont că vorbim despre un Campionat Mondial, vorbim de cea mai bună clasare a României în această disciplină. Nu putem decât să fim foarte fericiți. Noi de la început am visat la locul 4, conștienți fiind că nu ne putem apropia de cei mai buni, iar concurența a fost foarte mare. Am bătut Germania și este o performanță care ne dă un plus de optimism pentru viitor", a precizat Adrian Filimon.
Proba pe echipe a fost una spectaculoasă. Din fiecare națiune au luat startul, pe rând, o fată, un băiat și un echipaj de dublu, iar la finalul coborârilor timpul celor trei s-a cumulat. Competiția a fost urmărită de zeci de spectatori, iar echipa României a fost felicitată de către conducerea Federației Internaționale de Sanie pentru rezultatul remarcabil obținut.
"Este un rezultat extrem de bun, deoarece noi am început această disciplină, sanie pe piste naturală, în urmă cu cinci ani. Am organizat la Vatra Dornei etape de Cupă Mondială, am avut Campionat Mondial de Juniori, iar acum este competiția supremă și totodată pentru prima dată organizată în România. Față de alte țări care s-au clasat pe podium, pentru noi locul 4 este unul extrem de bun și suntem foarte mulțumiți de echipa noastră. Sperăm ca și mâine, în competițiile de simplu, sportivii noștri să se prezinte la fel de bine", a precizat Sorin Buta, președintele Federației Române de Bob și Sanie.
La Mondialele de la Vatra Dornei, la care participă peste 100 de sportivi din 19 țări, sâmbătă sunt programate prima manșă la dublu (10,00) și la feminin (10,35), manșa a doua la dublu (finala — 11,45), precum și prima manșă la simplu masculin (12,30). Duminică vor avea loc manșa a doua la feminin (10,00), manșa a doua la simplu (11,00), finala la feminin (12,30) și finala la simplu masculin (13,30).