Sport
Păun prinde aripi, după al doilea gol în două meciuri pentru CFR în 2017: „Trebuie să ‘explodeze’”
Mijlocaşul echipei de fotbal CFR Cluj, Adrian Păun, a reuşit vineri seară cu ASA al doilea lui gol din tot atâtea meciuri jucate în 2017 de formaţia vişinie.
Fotbalistul de 21 de ani a reuşit golul de 2-0 în meciul cu formaţia târgumureşeană, stabilind scorul final, după ce a întors un adversar şi a „şpiţat” mingea în plasă, pe lângă portar.
În jocul anterior, din deplasarea de la Gaz Metan Mediaş, Păun a reuşit de asemenea golul de 2-0, cu un şot la colţul scurt în poarta lui Pleşca. Medieşenii au marcat pentru 2-1, dar nu au mai avut forţa să egaleze. În meciul de la Mediaş Păun a fost introdus în minutul 31, în locul lui Chiriţă.
„Adiţă este un jucător care îmi place foarte mult, am încredere în el, am stat de vorbă şi eu şi domnul preşedinte. Este la o vârstă la care trebuie să ‘explodeze’, dacă nu o va face acum atunci când să mai ‘explodeze’?”, a declarat Vasile Miriuţă la Digi Sport, după meci.
În vârstă de 21 de ani Păun are selecţii în naţionalele Under 17, Under 19 şi Under 21 ale României, pentru ultima dintre ele reuşind 3 goluri în zece meciuri.
În urma meciului cu ASA Târgu-Mureş, CFR acumulează 37 de puncte în Liga 1, cu care este pe locul 5 în clasament, la 5 puncte în faţa echipei Dinamo Bucureşti, de pe 6, cu un joc mai puţin disputat. Pe 7 este Astra Giurgiu, cu 32 de puncte şi două meciuri în minus jucate.