monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj sperie din nou granzii, după victoria din Gruia: „E principala favorită, merită să ia campionatul”

Echipa de fotbal CFR Cluj a fost lăudată de antrenorul campioanei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, după victoria ardelenilor de vineri seară în Gruia cu 3-2.

Adrian Păun a marcat iar pentru CFR, cu Astra. FOTO Arhivă Monitorul

Înainte de starul play-off-ului, finanţatorul formaţiei Steaua, gigi Becali declara că echipa ardeleană este cea mai periculoasă dintre contra-candidatele la titlu. Tonul omului de afaceri s-a mai schimbat după ce echipa pe care o patronează s-a impus în prima etapă din play-off cu 2-0 în faţa CFR-ului.

După victoria cu 3-2 reuşită vineri seară în Gruia cu Astra, a venit rândul antrenorului campioanei en-titre, Marius Şumudică să vadă în echipa din Cluj o favorită la campionat.


Îi vede favoriţi

„Felicit echipa Clujului, consider că este un joc câştigat, au avut ceva în plus faţă de noi, îi felicit, o echipă bună, eu consider că ei sunt principalii favoriţi la campionat - îl contrazic pe domnul Miriuţă care deja îi vede pe Steaua principalii favoriţi. După mine CFR Cluj are cea mai bună echipă şi cred că merită să ia campionatul, fără niciun fel de ironie. Am încercat să ne ridicăm la nivelul lor, nu am reuşit astăzi, cu toate că în ultimul minut am avut o ocazie mare dacă se marca din lovitură liberă. Îi felicit, un pbnlic extraordinar. Asta înseamnă să ai identitate, să ai publicul tău, să ai stadionul tău, să vină să te împingă, înseamnă mult în momentele astea, ceea ce noi ducem lipsă”, a declarat Şumudică la conferinţa de presă de după meciul CFR Cluj – Astra Giurgiu.

Jocul care a contat pentru a doua fază din play-off s-a disputat vineri seară pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj şi s-a încheiat cu scorul de 3-2 pentru formaţia din Gruia.  


Şumudică, în tribune

Şumudică a fost trimis în tribune, în minutul 42, pentru proteste. Deşi din reluările TV pare că tehnicianul a rostit injurii, el a declarat că a fost eliminat după ce i-a adresat arbitrului central o simplă întrebare:

„A fost o fază, a fost un avantaj clar pentru noi, trebuia lăsat avantaj şi ne-a întors înapoi. Şi i-am spus că de ce face lucrul ăsta şi a venit direct la mine şi m-a trimis în tribună. Dacă credeţi că este normal asta, în România...”, a adăugat antrenorul. El s-a declarat nemulţumit şi de prelungirea celei de-a doua reprize cu doar 3 minute, în contextul în care la un moment dat pe teren a intrat şi autovehicului de primă intervenţie pe gazon.


Cum a curs meciul

Astra a deschis rapid scorul la Cluj-Napoca, prin Alexandru Ioniță II (3), iar apoi a avut o bară prin Constantin Budescu (8), din lovitură liberă. CFR a reuşit un gol valabil, anulat (11), marcat de Billel Omrani, pentru ca Păun să aducă egalarea în minutul 15, din pasa aceluiaşi atacant francez. Ciprian Deac a dus gazdele în avantaj la pauză, după ce a profitat de o deviere norocoasă (45+1). Billel Omrani (72) a majorat avantajul feroviarilor, iar Astra a revenit pe finalprin Săpunaru (90). Fabricio a lansat un „trasor” din lovitură liberă pe care scria 3-3 dar portarul Mincă s-a opus cu un reflex de zile mari.

CFR Cluj a avut un penalty în min. 76, dar Liviu Antal, introdus pe teren zece minute mai devreme, a tras modest și portarul Plamen Iliev a apărat.


Lung Jr a ajuns la spital

Meciul din Gruia a avut parte de un incident nefericit, portarul Astrei, silviu Lung Jr fiind lovit în plin de o minge şutată de Billel Omrani, după fluierul arbitrului, în minutul 19.

Goalkeeeper-ul a fost transportat de urgenţă la spital, fiind înlocuit de Iliev. Analizeze au diagnostica un traumatism cranian, iar portarul nu va fi apt pentru meciul cu Danemarca. Selecţionerul Christoph Daum a apelat în acest context la portarul Stelei, Florin Niţă. Este prim înfrângere a Astrei după nouă etape, în care a înregistrat opt victorii și un egal. CFR Cluj a câștigat și ambele meciuri directe din sezonul regulat, cu 5-1 și 2-1.


Cele două echipe

CFR 1907 Cluj — AFC Astra Giurgiu 3-2 (2-1), stadion "Dr. Constantin Rădulescu" — Cluj-Napoca

Au marcat: Adrian Constantin Alexandru-Păun (15), Ciprian Deac (45+1), Billel Omrani (72), respectiv Alexandru Ioniță II (3), Cristian Săpunaru (90).

CFR Cluj: Mincă - Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora - Gomelt, F. Nascimento (’68 Antal) - Deac, Păun, Nouvier – Omrani (’79 Bud). Antrenor: Vasile Miriuţă. Rezerve: Marc - Peteleu, Horj, L. Rus, L. Antal, Juan Ruiz, C. Bud. Antrenor: Vasile Miriuţă

Astra Giurgiu: Silviu Lung Jr (’25 Iliev) - Alex. Stan (’73 Florea), Fabricio, C. Săpunaru, Junior Morais - Fl. Lovin, Takayuki Seto - Filipe Teixeira (’42 Belu-Iordache), Budescu, Alex. Ioniţă - Daniel Niculae. Antrenor: Marius Şumudică. Rezerve: Ivanov - Belu-Iordache, S. Buş, C. Oros, Boubacar, Piţian.