Sport
Ana Dascăl, şaisprezece titluri la Naţionale
Înotătoarea clujeancă Ana Dascăl (14 ani), una din cele mai tinere participante la Olimpiada de la Rio de Janeiro din 2016 a câştigat nu mai puţin de 16 titluri la Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori în bazin de 50 de m, desfăşurate recent la Bacău.
Sportiva legitimată la Universitatea Cluj a câştigat 3 titluri naţionale la Seniori, 5 la Tineret, 5 la Juniori şi 3 Cupe pentru „Cea mai bună performanță” la fiecare categorie de vârstă - la Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori în bazin de 50 de m. Competiţia s-a desfăşurat la Bacău între 22 – 26 martie.
În cele 4 zile de concurs înotătorii Clubului Sportiv Universitatea Cluj au cucerit 26 de medalii, dintre care 19 de aur, 2 de argint și 5 de bronz, informează site-ul clubului sportiv. Cea mai bună performanță a competiției la feminin îi aparține aceeaşi Anei Iulia Dascăl, care, la proba de 100 metri liber, a înotat 56:94, ceea ce îi adcuce 764 de puncte conform tabelei internaționale FINA.
De la ”U” Cluj 13 sportivi au participat la Naţionale, iar cinci dintre ei au reușit să se claseze pe podium. Carina Macavei a obținut locul II la Seniori la „Cea mai bună performanță, iar George Rațiu s-a clasat pe locul III la Tineret.