monitorulcj.ro Menu
Sport

Mai sunt doar două zile până la Europenele de Gimnastică de la Cluj. Ce nu ai voie să iei cu tine în sală

Campionatele Europene de Gimnastică Artistică din 2017 încep peste două zile, miercuri, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Organizatorii au transmis mai multe recomandări cu privire la comportamentul spectatorilor pe durata întrecerilor care au loc între 19-23 aprilie la Cluj.

Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la Atena în 2004, va concura la Cluj la bârnă (unde a prins finala olimpică şi în 2016) şi paralele. FOTO Arhivă

Spectatorii sunt rugaţi să se prezinte la Sala Polivalentă din timp, aceasta urmând să fie deschisă cu două ore înainte de desfăşurarea competiţiei şi să respecte regulile de control transmise de agenţii de pază la fiecare dintre intrări.

Pe de altă parte, există o serie de obiecte şi însemne pe care spectatorii nu au voie să le introducă în sală:


Astfel, „este interzis accesul cu următoarele categorii de obiecte: recipiente și corpuri dure (sticle, PETuri, bețe), substanțe inflamabile (inclusiv deodorant, parfum), umbrele, arme de orice fel (inclusiv briceag)”. De asemeanea, „este interzis să se introducă în arena sportivă inscripții, embleme, pancarte, bannere, afișe, steaguri sau alte suporturi ce conțin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conținut obscen sau care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență publică”, anunţă oragnizatorii competiţiei.

Campioni olimpici la start

La întrecerile programate la Cluj între 19-23 aprilie participă 274 de gimnaşti, de la 37 de federaţii europene, între aceştia numărându-se trei campioni olimpici de la Rio 2016 - Oleg Verniaiev (paralele şi vicecampionul olimpic din 2016 la individual compus) Eleftherios Petrounias (inel) şi olandeza Sanne Wevers  (bârnă) se vor alinia la start.


Lor li se vor adăuga şi alţi medaliaţi de la Rio, dar şi alţi doi foşti campioni olimpici la alte ediţii - maghiarul Krisztian Berki (cal cu mânere, Londra 2012) şi Cătălina Ponor, din România (triplă campioană olimpică la Atena 2004).   

Programul competiţiei

Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj vor avea următorul program: Miercuri 19 aprilie – Calificări masculin; Joi 20 aprilie – Calificări feminin; Vineri 21 aprilie – Finale individual compus, masculin şi feminin; Sâmbătă 22 aprilie – Finale pe aparate, masculin (sol, cal, inelee) şi feminin (sărituri, paralele); Duminică 23 aprilie – Finale pe aparate, masculin (sărituri, paralele, bară) şi feminin (bârnă, sol).


Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate din rețeaua MyTicket.ro sau de la casa de bilete a Sălii Polivalente, iar programul complet al competiției se găsește pe site-ul web clujeurogym2017.ro.

Loturile României

Echipele naţionale de gimnastică artistică ale României vor aborda competiţia de la Cluj cu următoarele loturi:


MASCULIN: Sportivi – Marian Drăgulescu, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Robert Ghiuzan, Laurentiu Nistor, Andrei Ursache. Antrenori – Ionuţ Corlaci, Ioan Suciu, Vasile Vug

FEMININ: Sportive – Olivia Cîmpian, Ioana Crisan, Larisa Iordache, Cătălina Ponor. Antrenori – Nicolae Forminte, Claudiu Moldovan, Matei Stănei, Liliana Cosma


Medic – Mihaela Dobranici, paramedici: Razvan Spirescu, Ciprian Resiga; Arbitri – Eugen Caţean, Angela Cacovean

Înscrierile pe aparate ale gimnaştilor români

MASCULIN

Sol – Marian Drăgulescu, Cristian Baăţagă, Andrei Ursache, Robert Ghiuzan; Cal – Cristian Băţagă, Andrei Ursache, Laurenţiu Nistor; Sărituri – Marian Drăgulescu, Cristian Băţagă, Robert Ghiuzan; Paralele – Vlad Cotuna, Laurenţiu Nistor; Bară - Vlad Cotuna, Laurenţiu Nistor

FEMININ 

Sărituri – Olivia Cimpian, Ioana Crişan, Larisa Iordache; Paralele – Olivia Cîmpian, Ioana Crişan, Larisa Iordache; Bârnă – Olivia Cîmpian, Ioana Crişan, Larisa Iordache, Cătălina Ponor; Sol – Olivia Cimpian, Ioana Crisan, Larisa Iordache, Cătălina Ponor

"Conform Regulamentului schimbări în ceea ce priveşte nominalizarea sportivilor se pot face până cu 24 de ore înaintea concursului oficial", au specificat organizatorii.

Nadia Comăneci, ambasadorul competiţiei

Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj o vor avea drept ambasador pe Nadia Comăneci, fosta mare gimnastă română, care va sosi la Cluj cu această ocazie. De asemenea numeroşi alţi foşti mari campioni din gimnastica românească vor sosi la Polivalenta clujeană pentru comeptiţii. 

Întrecerile vor fi comentate la postul public de televiziune de Cristian Ţopescu, care a comentat de-a lungul timpului numeroase întreceri cu succese de răsunet pentru gimnastica autothtonă şi care va reveni cu acest prilej la microfon.