monitorulcj.ro Menu
Sport

Drăgulescu: Este cea mai importantă medalie a mea pentru că am obținut-o acasă

Gimnastul Marian Drăgulescu a declarat, sâmbătă, că aurul cucerit în finala de la sol la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca este cea mai importantă medalie din cariera sa deoarece a obținut-o acasă, în fața a 7.000 de români.

"Am avut o dorință, să mi se cânte imnul la această ediție a Campionatelor Europene... a fost dorința mea cea mai mare și mi s-a îndeplinit. Este cea mai importantă medalie pentru mine pentru că am obținut-o acasă, în fața a 7.000 de români. Acum am 10 medalii de aur, cinci de argint și două de bronz la Europene, pot să-mi deschid un muzeu oricând. A fost superb, m-am simțit extraordinar în sală alături de public. Am avut emoții, recunosc, pentru că mă gândeam că asta va fi cea mai valoroasă medalie a mea și îmi doream atât de mult să o câștig acasă. Așa că mă gândeam că trebuie să fac totul aproape perfect pentru ea. Azi a fost o finală foarte puternică, au făcut toți solul foarte bine. După ce am făcut eu și am văzut că sunt pe primul loc știam că e medalie, pentru că mai erau doar doi sportivi după mine. Îmi ziceam că măcar cu o medalie tot plec și eu din sală", a spus Drăgulescu.

Sportivul român a explicat că nu va executa noua sa săritură în finala programată, duminică, la Sala Polivalentă. "Am avut ceva probleme cu spatele și de câte ori am sărit-o trebuia să stau 4-5 zile să mă refac. Poate voi găsi o soluție să antrenez mai mult noua mea săritură. Am ales însă ca strategie să merg mai mult pe execuție și să fac totul cât mai corect. Acum sunt foarte fericit pentru ce am câștigat azi, mâine e o altă zi. Sper să mă simt foarte bine și mâine. Oricum, voi lupta pentru medalie și la sărituri", a adăugat el.


Întrebat dacă se gândește la participarea la Jocurile Olimpice din 2020, gimnastul acum în vârstă de 36 de ani a răspuns: "Da, atâta timp cât sunt sănătos și găsesc plăcere și motivație în gimnastică. De atât am nevoie, de sănătate, plăcere și motivație. Însă în momentul de față mă gândesc doar la următorul concurs, la Campionatele Mondiale din Canada. O iau și eu pas cu pas".

Sportivul român Marian Drăgulescu a câștigat, sâmbătă, medalia de aur în concursul la sol din cadrul Campionatelor Europene, prima a delegației României la competiția găzduită în aceste zile de Cluj-Napoca.


În vârstă de 36 de ani, multiplul campion mondial și european a fost notat de arbitri cu 14,500 puncte în urma exercițiului său. Medalia de argint a revenit gimnastului Dmitrii Lankin din Rusia (14,466 puncte), în timp ce bronzul a fost obținut de Alexander Șatilov (14,400 puncte).