monitorulcj.ro Menu
Sport

Dispută în Liga IV-a între ultimele clasate

Meciul dintre ultimele clasate, Viitorul Mihai Georgescu și CFR Dej s-a terminat cu un scor de 3-2 pentru echipa din Dej.

sursa foto clujsport.ro

Echipa antrenată de Darius Boldor a avut mari emoții pe final, după ce a condus întreaga partidă, dejeni au fost surprinși din spate. În a doua repriză jucători Barz și Vescan au reușit să treacă de defensiva echipei gazde și să marcheze. Pentru CFR Dej au marcat Lazăr, Breharu și Boldor. În clasament Viitorul Mihai Georgescu (14 puncte) este la momentul actual cu un punct peste formația CFR Dej (13 puncte).

Aceasta nu a fost singura partidă din Liga IV-a disputată ieri. Echipa Vulturul Mintiu-Gherli s-a confruntat cu Viile Dejului (1-1), următorul adversar al Universității. Au marcat Neamț și Mureșan în această remiză care ajută doar pe cei de la Vulturul Mintiu-Gherli.


Viile Dejului se află pe locul 11 în clasament cu 25 de puncte iar Vulturul Mintiu-Gherli pe locul 8 cu 27 de puncte.

Raluca Sas

Etichete: cfr cluj liga iv