monitorulcj.ro Menu
Sport

Ce spune antrenorul U-BT înainte de meciul decisiv cu CSM Oradea: “Ştim cu ce am greşit”

Echipa U-BT va juca sâmbătă, 13 mai, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor ”Horia Demian” în meciul 5 cu CSM CSU Oradea.

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania: ”Urmează meciul cinci, meciul decisiv, va fi care pe care, ambele echipe își doresc să treacă mai departe. Noi, ca să reușim acest lucru, trebuie sa avem evoluții mai bune decât am avut în meciurile de la Oradea. Am analizat în amănunt meciurile și cred că știm cu ce am greșit și ce trebuie să îmbunătățim, dar vom vedea la ora meciului dacă suntem în stare să facem lucrul acesta”.

Acesta a mai spus că echipa îşi doreşte să câştige.


“Ne dorim foarte mult să câștigăm, ne dorim să avem o altă intensitate și o altă mentalitate încă de la începutul meciului, ne dorim să nu mai începem cu minus 10-15 puncte după primul sfert. Va fi greu fără Rasic, este un jucător foarte bun, este un jucător care nu doar prin evoluțiile strict din teren ne ajută, dar și caracterul lui ne ajută și faptul că este unul dintre liderii echipei, însă eu sper ca ceilalți băieți să se motiveze, toți au valoare și toți pot să joace la un nivel de baschet ridicat”, a mai spus Silvăşan.

Presiune pe Moldoveanu


“În meciurile trei și patru, Oradea a pus mare presiune pe Vlad Moldoveanu, nu au vrut să îl lase să aibă aruncări deschise sau să își intre în meci cum trebuie. Este greu pentru el, dar eu am încredere foarte mare în el și sunt ferm convins că sâmbătă va arăta că este un jucător foarte bun și poate să joace la un nivel ridicat la un asemenea meci cu presiune. El este un jucător foarte util și dacă nu înscrie foarte mult. Poate să ne ajute la recuperare, poate să țină un om pe el în atac. Trebuie să înțeleagă că e foarte util chiar dacă linia lui statistică nu e excepțioală. Eu cred că avantajul terenului propriu contează foarte mult într-un astfel de meci. Sunt ferm convins că sala va fi arhiplină, îi așteptăm pe suporteri să ne împingă de la spate. Fiecare echipă are avantajele ei. Oradea are avantajul moral, pentru că a reușit să ne învingă în ultimele două meciuri”, a conchis antrenorul clujenilor.

Utimele bilete se pun în vânzare la casa de bilete a Sălii Sporturilor ”Horia Demian” astăzi, de la ora 16.00 la 18.00.