monitorulcj.ro Menu
Sport

Sezon de excepție la U-BT! Mircea Cristescu: ”Nimeni nu a reușit ce a reușit Silvășan, este un Golden Boy”

Silvășan a devenit antrenor principal la Universitatea în 2016, la vârsta de 31 de ani. Clujeanul a jucat din 2001 doar la ”U”. Ca jucător, are în palmares opt titluri naționale la juniori și un titlu național la seniori.

u-bt.ro

Directorul executiv al U-BT, Mircea Cristescu, după sezonul excepțional al echipei, are doar cuvinte de laudă la adresa antrenorului, Mihai Silvășan.

Mircea Cristescu a declarat pentru Realitatea FM Cluj: ”Eu încerc mereu să le spun la toți că baschetul nu e box. Declarațiile înainte se fac în alte sporturi. Noi suntem ăia care trebuie să gândim, să facem și după care să îndeplinim ambițiile de performantă, pe care suporteri și sala le au. Mă bucur că în acest an am reușit să-i răsplătim într-un mod fantastic pe suporterii. Pentru că, în ultimii 6 ani, de la ultimul titlul nu am reușit să luăm de cât o Cupa a României. E o vorbă în sport, riști și câștigi, riscul pe care conducerea noastră și l-a asumat a fost Silvășan ca și antrenor principal. Nu sunt eu cel care l-am propus, din păcate. A fost propus din parte conducerii și în special susținut foarte puternic din partea băncii Transilvania. La ce variante aveam la ora respectivă el a fost primul pe listă. Printre variante erau și antrenori străinii și antrenori care activau în România. A fost o lecție de viață. Am adus mereu doar antrenori titrați, super titrați, români, străinii și nimeni nu a reușit performanța asta. Cea ce pot să spun despre Silvășan este că și atunci când era jucător știa bine ce vrea. A reușit să acumuleze cunoștințele necesare pentru a dubla inima și spiritul pe car îl are. Suntem la ora actuală singura echipă din România care a câștigat toate cele 3 trofee. Este foarte frumos, că acest dar mare a venit acum cu Silvășan, care pot să spun că este singurul jucător care a activat în baschetul clujean și care nu a plecat nici măcar o secundă de aici. Este un Golden Boy!”


”Știam în ce mă bag când am acceptat propunerea”

Pentru Mihai Silvășan, 2014-2015 a fost ultimul sezon ca și jucător, după nenumăratele probleme de sănătate. Nici bine nu a termina cariera de jucător, că și-a propus să devină antrenor. Silvășan a declarat: ”În ultimul meu an, ca și jucător, nu a fost meci să nu iau o injecție, am avut destul de mari dureri la tendoane și bine că nu mi s-au rupt. La fel s-a întâmplat și la Rasic, care a avut în ultimele lunii dureri cumplite. La fel am  dus-o și eu, plus că au mai intervenit și durerile la spate și a atunci am decis să mă las. Pe urmă mi s-a dat șansa să devin antrenor secund, și pe urmă printr-o conjunctură favorabilă mie mi s-a dat șansa să preiau echipa mare. Știam care sunt riscurile, știam în ce mă bag...”


U-BT, în acest sezon, a câștigat tot ce se putea

Mircea Cristescu a fost și omul care l-a numit căpitan pe Silvășan la 22 de ani. Cristescu a adăugat: ”Totul a plecat de la o masă, în care noi din conducere am avut o discuție.. Silvășan era la două mese mai încolo. L-am chemat, și așa e omul când primește o provocare, acceptă imediat. Acesta a fost începutul. Silvășan și-a pregătit echipa, în câteva zile am început să creăm o structură de echipă. Silvășan a reușit să țină unită echipa, pentru că el are darul acesta, și de jucător l-a avut. A reușit să i tină focusați, concentrați ca să câștige. Momentul cel mai greu a fost in semifinale la Oradea, după ce am fost egalați 2-2, eu sunt convins că atunci foarte multă lume spunea că suntem gata.. Iar ală a fost momentul in care Silvășan și-a arătat adevărat valoare.”


U-BT, antrenată de Mihai Silvășan, a câștigat în acest sezon toate cele trei trofee puse în joc, SuperCupa României, Cupa României și campionatul.