monitorulcj.ro Menu
Sport

Nici o victorie pentru „U“

Universitatea Cluj a pierdut amicalul cu Wiener Neustadt, disputat în cadrul cantonamentului din Antalya, iar azi va juca cu Gyeongnam FC (Coreea de Sud). „Şepcile roşii“ au jucat o partidă amicală cu Wiener Neustadt, echipă pe care au eliminat-o din Cupa Cupelor în ediţia 1965-66. Austriecii s-au impus cu 2-1, prin reuşitele lui Simkovic (min.30) şi Aigner (min,60), în timp ce pentru „alb-negrii“ a înscris Andrei Voican în minutul 80. În prima repriză, Ionuţ Badea a trimis pe teren următorii jucători: Boşneag – Buhuş, Munteanu, Cucui, Rodriguez (fotbalist aflat în probe) – Delgado, Balde, Păcurar, Voican – Machado, Morar. Dupa pauză, antrenorul lui Universităţii i-a mai folosit şi pe Matache, Buşcă, Izvoranu, Mendy, Ţene, Lemnaru, Tony şi Vasile Gheorghe.

„U“ va întîlni astăzi, într-o altă partidă amicală, formaţia sud-coreeană Gyeongnam FC, care a terminat pe locul 6 sezonul regulat al K-League. Acest meci va fi cel de al cincilea pentru elevii lui Ionuţ Badea, care nu au reuşit să câştige nici un joc până acum. Clujenii au remizat cu Sibir Novosibirsk (1-1) şi Torpedo Kutaisi (2-2) şi au fost învinşi de FC Anzhi (1-2) şi Wiener Neustadt (0-1).

Luis Antonio Rodriguez, în vârstă de 25 de ani, se pregăteşte alături de jucătorii Universităţii Cluj. Fotbalistul argentinian se află în probe la formaţia pregătită de Ionuţ Badea, care va lua în câteva zile o decizie în privinţa sa. Sud-americanul evolueaza pe postul de fundaş stânga şi a terminat junioratul la Arsenal de Sarandi, evoluând ulterior la Temperley (Argentina), Sheriff Tiraspol (Moldova) şi Djurgardens (Suedia).