monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie pentru România

Naționala Românei a învins cu un scor de 3-2 în meciul amical cu Chile de la Cluj-Napoca.

România, Cluj Arena

Selecționata Românei a fost condusă de către Chile cu 2-0, aceștia reușind să marcheze încă din minutul 7 prin fotbalistul Vargas. Nici bine nu au răsuflat românii, că a ajuns al doilea gol marcat de Valencia din pasa lui Vargas. Șansele ca România să își revină erau aproape inexistente, însă tricolori au uimit în această seară pe Cluj Arena. Stancu a marcat printr-un șut impecabil de la o lovitură liberă. Iar după golul lui Stancu, jucătorii s-a repus în joc, Stanciu reușind să marcheze un alt gol pentru România de la 18 metri. Surpriza serii, însă a fost mijlocașul Craiovei, Băluță, la debutul său din această seară a reușit să aducă victoria tricolorilor prin primul său gol la Națională.

Christoph Daum, selecționerul României, a declarat al conferința de presă de după meci: ”Iată că acum nu se mai poate spune că România nu a câștigat la Cluj Napoca. La 2-2 fani ne-au împins, este foarte important, iar în seara aceasta ei au fost fantastici. Vreau să mulțumesc jucătorilor pentru că au avut o reacție pozitivă la criticile venite după meciul cu Polonia. Dincolo de rezultat, dincolo de victorie, trebuie să observăm că s-au îmbunătății foarte multe lucruri, am avut o viteză mai mare în joc și mai multă exactitate la pase la circulația balonului. Sincer mi-aș dori să avem săptămânal confruntări de genul pentru că asta ne-ar ajuta să ne îmbunătățim permanent. Azi le-am spus jucătorilor înainte de meci să se bucure de fotbal. Astăzi am simțit echipa unită, am simțit pentru prima oară că am în spate o echipă în adevăratul sens al cuvântului, o echipă pe care mă pot baza. S-au bucurat de fotbal ca niște copilași în această seară. Despre procesul de care vă vorbesc mereu, azi pot spune că am făcut un pas înainte în dezvoltare. Sincer nu sunt fericit doar datorită rezultatului. Sunt fericit pentru că toată lumea a spus că se va striga demisia mea aici pe Cluj Arena, ei bine nu a fost așa, semn că persoanele au înțeles și susțin acest proiect.”


Daum, în vârstă de 63 de ani, a mai adăugat: ”I-am spus într-una la Badea să urle la jucători să alerge mai mult chiar și atunci când cealaltă echipă era în inferioritate numerică, pentru că aveau în față jucători puternici. Am introdus, azi, jucători buni, jucători tineri cu foame de fotbal și cu foame de a deveni jucători mari.

Întrebat de ce România nu a jucat la fel cu Polonia, Daum a răspuns: ”Nu am făcut la fel pentru că a fost diferit. Ne-am dorit să controlăm jocul, să nu încasăm repede gol ca ulterior să putem să creștem presiunea și să atacăm mai mult. A venit și acel penalty pe care eu îl consider un penalty la limită. Acel penalty a schimbat tot. Organizarea tactică cu Polonia a fost bună dar din păcate nu a dat roade până la capăt. Polonia e o echipă tare, puternică, dar eu spun că mai degrabă nu au câștigat ei ci am pierdut noi.”


Meciul a fost arbitrat de olandezul Bas Nijhuis, ajutat de asistenții Rob Van de Ven și Charl Schaap.