monitorulcj.ro Menu
Sport

Un nou început pentru echipa de volei feminin ”U” Cluj

În cadrul unei conferințe de presă, echipa de volei feminin ”U” Cluj a semnat un parteneriat cu firma de IT, NTT DATA.

Echipa de volei feminin U Cluj

Directorul general NTT DATA, Daniel Metz, a prefațat proiectul în care a decis să se implice: ”Este un program mai amplu care are de a face cu ce s-a întâmplat în ultima perioadă, pentru că probabil ați fost informați, în ultimul timp am încercat sa fim prezenți în comunitate, să ne implicăm în problemele comunității. De sigur că nu ne putem implica peste tot, pentru că și noi avem resurse limitate. Am observat problemele care le au cluburile de ceva timp, și tocmai din acest motiv am început să sprijinim, si am ajuns la concluzia că dacă nu începem sa sprijinim un astfel de sport acesta va începe să sufere. Voleiul nu are încă o audienta așa de mare. Alta este la baschet, fotbal. În ultimi anii s-a ajuns la o colaborare foarte buna, o colaborare care a adus rezultate. Și la un moment dat am analizat și am concluzionat că a fi bine sa ne implicăm într-un mod mai serios pentru a schimba destinul acestei echipe. Noi, oricum, eram sufletește apropiați.”

Reprezentanţii CS Universitatea Cluj au precizat: ”Suntem bucuroşi de faptul că o companie prestigioasă se apropie de echipa de volei feminin. Sigur că vrem sa parcurgem etapele cu pași mărunți, nu vrem să creștem dintr-odată. Vrem să facem totul bine, la fiecare meci, tur și retur. Nu pot de cât să-i mulțumesc domnului Metz pentru că dovedește că este un bun clujean. Intervine atunci când este nevoie, iar sportul are nevoie de sprijin. Eu pot sa-l asigur de seriozitate și de competență maximă, de asemenea, ne dorim să facem o treabă foarte bună.”


”Vreau să fac o echipă așa cum merită Clujul”

Directorul sportiv al echipei de volei feminin, Constantin Parâia, s-a arătat extrem de încânt de colaborare: ”Am crezut foarte tare în acesta echipă, și în perspectiva ei. Pentru asta l-am rugat de multe ori pe Metz să mă sprijine, să fac o echipa așa cum merită Cluj. A înțeles mesajul meu, și sper să nu mai returnăm niciodată. Perspective sunt, echipa se va pregăti corespunzător. Sunt foarte bucuros, mulțumit că am reușit să obțin sprijinul lor. Asigur că vom face totul pentru a fi la înălțime, vrem ca Clujul să aibă o echipă. Vrem să lansăm un centru de copii și juniori, 4-5 secții. Ca să creștem copii Clujului, să nu mai aducem din afară. Nu îmi place. Bănuți puțini pe care îi avem la dispoziție să-i dăm copiilor noștri. Să-i scoatem din bar-uri și să-i învățăm să facă sport, sa fie corecți. Îmi doresc tare acest lucru și știu că se poate face. Vreau să vină lumea la volei cum merge la baschet, fotbal.”


 Obiectivul echipei

”Obiectivul echipei este de a rămâne in prima divizie și să ne terminăm pe primele 7 locuri. Cât despre veniri și plecări de la echipă, avem o listă cu ce jucătoare vom aduce. Însă, îmi place să spun doar când se vor concretiza toate. Iar cât despre antrenor, s-ar putea schimba, cel mai probabil va veni altcineva. Dar, încă, discutăm.” a declarat Parâia.


Întrebat de termenul contractului, Metz a răspuns: ”Este pe termen nelimitat nu avem intenția de a face acest lucru pentru un an, sau doi. Eu consider că această echipă de volei necesită un parteneriat îndelungat. Cât timp voi fi la conducere voi sprijini această echipă.

Formația va evolua sub numele de ”U” NTT DATA Cluj, din sezonul viitor.