monitorulcj.ro Menu
Sport

Tenter si-a remontat elevii dupa înfrângerea de la Ploiesti

Baschetbaliştii de la „U“ Mobitelco BT Cluj au câştigat meciul din deplasare cu BC „Perla Harghitei“ Miercurea Ciuc, cu 90-79, alb-negrii aflându-se în momentu lde faţă pe locul trei în clasamentul Diviziei A. Clujenii nu au fost afectaţi moral de înfrângerea de la Ploieşti şi s-au impus în deplasarea de la Miercurea Ciuc. În ciuda faptului că sunt pe ultimul loc în Divizia A, harghitenii au evoluat foarte bine în meciul cu mult mai puternica echipă clujeană. Ciucanii chiar au condus la pauză, cu 41-40, după ce au terminat la egalitate primul sfert (24-24) şi l-au câştigat pe cel de al doilea (17-16). Experienţa elevilor lui Marcel Ţenter şi-a spus însă cuvântul după pauză, iar „alb-negrii“ au intrat mult mai determinaţi pe teren şi au trecut la conducerea jocului, reuşind să se impună în final cu 90-79, după ce au câştigat sferturile trei şi patru, cu 24-15 şi 26-23.

Cel mai bun jucător de la „U“ Mobitelco BT a fost Zoran Krstanovic, care a înscris 34 de puncte şi a făcut 11 recuperări. Pentru clujeni au mai punctat: Dykes 21 p, Silvăşan 12 p, Fometescu 11 p, Thompson 8 p, Cuic şi Pop câte 2 p.

Ţenter: „Am muncit intens“

La finalul meciului dintre BC Miercurea Ciuc şi „U“ Mobitelco BT, Marcel Ţenter, antrenorul clujenilor, a apreciat că elevii săi au avut un meci greu şi sunt obosiţi, după ce au jucat trei meciuri într-o săptămână. „Am avut o seară de muncă intensă. În sferturile 1 şi 2 echipa gazdă a jucat cu mult curaj, venind după meciul bun de la Sibiu din etapa trecută, unde erau foarte aproape să învingă. Au reuşit să înscrie din poziţii dificile. În sfertul trei am mărit cadenţa jocului, pentru ca apoi în sfertul patru să ajungem la peste 25 de puncte marcate. Am fost mulţumit de cum au jucat elevii mei până atunci şi am decis să îi introduc pe jucătorii mai tineri, astfel că gazdele s-au mai apropiat puţin. Echipa este uşor obosită, le voi da una sau două zile libere jucătorilor“, a spus Ţenter după victoria din Harghita. Claudiu Fometescu, jucătorul transferat de „U“ Mobitelco BT la începutul sezonului de la Dinamo, a spus după meci că „alb-negrii“ şi au făcut singuri probleme în partida cu Miercurea Ciuc. „A fost un meci greu, noi ne-am făcut viaţa grea! Am tratat partida mai relaxaţi, dar până la urmă e bine că totul s-a terminat cu bine. Sper să mai am meciuri la fel de bune pentru Cluj!“, a declarat Fometescu. În etapa următoare „U“ Mobitelco BT va primi vizita formaţiei SCMU Craiova. Clujenii se află pe locul 3 în Divizia A, fiind devansaţi de CSU Asesoft Ploieşti şi Gaz Metan Mediaş.