Sport
FRF trimite înapoi banii pe bilete
FRF a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, procedura de rambursare a contravalorii biletelor achiziţionate la meciul România-Argentina, programat iniţial la 10 august, la inaugurarea Arenei Naţionale, anulat ulterior.
Rambursarea banilor plătiţi la achiziţionare se va face în maxim 20 de zile de la data returnării biletelor achiziţionate către site-ul de unde au fost cumpărate sau în termen de maxim 20 de zile de la data completării formularului online - pentru persoanele care nu au intrat în posesia biletelor. Biletele se vor rambursa pe cheltuiala expeditorului şi vor trebui să se afle în aceeaşi stare fizică în care au fost livrate; biletele care vor prezenta deteriorări fizice nu se vor accepta la rambursare.
Biletele se vor putea rambursa prin două metode: prin curier (cu confirmare de primire) sau prin rambursarea fizică la sediul site-ului de unde au fost achiziţionate. Ambele tipuri de rambursări se vor face pe cheltuiala expeditorului.
Biletele rambursate deteriorate se vor analiza de o comisie compusă din reprezentanţi ai ANPC, Poliţiei, FRF şi ai agentului economic de unde au fost achiziţionate, iar expeditorii acestora vor fi înştiinţaţi asupra deciziei luate.