monitorulcj.ro Menu
Sport

Păun este încrezător: ”CFR-ul va deveni o echipă puternică care va bate pe oricine.”

Adrian Păun și-a prelungit contractul, pentru încă trei ani, cu formația din Gruia.

Păun, sursă foto: facebook CFR Cluj

Mijlocașul crede că echipa sa are mari șanse sezonul acesta să dea lovitura, deoarece a transferat foarte mulți jucători de valoare.

Păun, în vârstă de 22 ani, a vorbit despre ultimul meci cu campioana Viitorul: ”A fost un meci greu. Am pregătit foarte bine partida pe tot parcursul săptămâni trecute, am știut ce facem și acest lucru s-a văzut și sâmbătă. Într-adevăr ne-am închis bine și cei de la viitorul nu aveau spații și vedeam că erau frustrați pe teren, nu își creau ocazii cea ce ei fac la fiecare meci. Noi am văzut meciul Viitorului cu Gaz Metan, știam ce trebuie să facem, să nu le dăm șansa să își creeze ocazii. Eu consider că am făcut un meci tactic perfect.” a declarat jucătorul CFR-ului, în cadrul emisiunii ”Divizia locală”.


Păun a vorbit și despre schimbările care au avut loc la CFR în această pauză competițională: ”Pot să spun că acum suntem mai liniștiți că am ieșit din insolvență. Noi așteptam asta de mult, de ceva timp. S-au schimbat multe la CFR Cluj, au venit mulți jucători noi, avem o altă bancă tehnică, dar cred că cu timpul vom deveni o echipă puternică și vom putea bate pe oricine. Toți sunt jucători de valoare, toți sunt jucători buni, cu experiență. Culio mi-a plăcut foarte mult, îl știam din prima perioadă. Nu am fost coleg cu el prima dată și acum chiar mă bucur că suntem colegi. Este un jucător extraordinar. A demonstrat-o și în prima parte la CFR. De asemenea, și Hoban este un jucător mai în vârstă dar și el aleargă mult și își face treabă.”

În cea ce privește regula U21, Păun nu mai intră în vizor. Acum, Cristi Manea, noul fundaș dreaptă a CFR-ului, beneficiază de această regulă. Adrian, însă își dorește să fie observat de selecționerul României: ”Eu la fiecare meci îmi doresc să joc cât mai bine să atrag privirile lui Daum. Dacă voi face meciuri bune și îmi voi ajuta echipa cu siguranța se va uita și la mine.”


Concurență acerbă pentru Păun

Adrian Păun are concurență mare pe partea ofensivă, Moutinho este jucătorul care i-ar putea lua locul. ”Concurența este bună, trebuie să fim motivați și să ne arătăm adevărata valoare. Ce va decide antrenorul și care va considera el că este mai în formă acela va intra în teren. Și în atac este concurență mare. ”Toți sunt atacanți buni, cum am arătat și în primul meci, noi putem juca și cu doi atacanți. Eu cred că vom mai juca în acest sistem. Omrani este, de asemenea, un jucător extraordinar.” a mărturisit Păun.


Întrebat de noul antrenor, Dan Petrescu, jucătorul a declarat: ”Este un antrenor care își impune stilul, îl știm cu toți cum este. Nu pot să spun că este un antrenor dur, face și glume cu noi la antrenament. Ne-a spus că nu va fi dur cu noi. Cred că este de bun augur venirea dânsului la echipă.”

 Poftă mare de Europa League


 ”Trebuie să o luăm treptat, obiectivul nostru, în momentul de față, este să terminăm printre primele trei. Și anul trecut a fost obiectivul principal de a intra în play-off, pentru că am avut probleme mari cu depunctarea, cu insolvența. Anul acesta avem o echipă mai bună, trebuie să fim mai omogeni dar asta o să vină cu timpul. Era important pentru noi să jucăm în Europa, orice fotbalist își dorește să joace în Europa League sau Champions League. Sper ca anul acesta să terminăm pe un loc bun și să evoluăm și noi în Europa. La fel îmi doresc ca echipele românește agregate în cupele europene să meargă cât mai departe. Au toate echipele adversar cu nume, dar acolo pe teren se joacă 11 contra 11, ambele echipe vor avea șansa lor.” a concluzionat mijlocașul.

700.000 euro este cota lui Adrian Păun, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com