Sport
Contra acuză: De câte ori CFR-ul a băgat mulţi bani, a fost ajutată de arbitri
Antrenorul FC Dinamo, Cosmin Contra, a spus despre CFR Cluj că de fiecare dată când echipa din Gruia a investit mult, a cumpărat mulţi jucători şi şi-a propus câştigarea campioantului, a fost ajutată de arbitri.
"E păcat să strici un joc printr-o decizie aşa dubioasă. Dacă domnul Găman aşa consideră că e frumos în fotbal să câştige el meciul şi nu CFR pe teren, atunci nu am ce să zic. Vreau să îmi felciit jucătorii pentru că au arătat ca o echipă adevărată, au încercat să joace împotriva a 14 adversari şi în multe momente eu cred că am reuşit lucrul ăsta. Am nişte băieţi extraordinari. Dacă luăm istoria CFR-ului, de câte ori a făcut proiecte aşa serioase, în care să bage o grămadă de bani, să cumpere atât de mulţi jucători şi să facă o echipă puternică, întodeauna CFR-ul a avut în spate ajutor din toate părţile. Ştiam unde venim să jucăm în seara asta, dar noi am venit să jucăm pe teren", a afirmat Contra, la conferinţa de presă organizată după meciul de la Cuj-Napoca.
Directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu, a declarat, joi seară, după meciul cu CFR Cluj, pierdut cu scorul de 0-1, că jucătorii clujenii sunt avantajaţi de arbitri, el menţionând că George Găman a acordat un penalti inexistent şi nu se află la prima astfel de prestaţie împotriva dinamoviştilor.
"După părerea mea este penalti inexistent. Nu e prima oară când George Găman are astfel de arbitraje contra lui Dinamo. Orice echipă care joacă aici pleacă de la 1-0 pentru CFR. E păcat pentru spectacolul fotbalului ca victoria să vină astfel. Ne pare foarte rău că am pierdut printr-o decizie greşită a arbitrului. Ştiu că şi tuşierul a confirmat că nu el a dat penalti. Nu ştiu cum ar fi putut să vadă acel penalti", a spus Mutu la Digi Sport.
El a menţionat că gazdele "s-au apărat cu 8-9 jucători". "Practic cu toată echipa. Nu am dominat în niciun meci aşa cum am făcut-o în repriza secundă. Suntem mulţumiţi de joc, am avut ocazii", a adăugat Mutu.
Fundaşul dinamovist Ionuţ Nedelcearu şi-a dat cuvântul de onoare că, la faza penaltiului din care CFR Cluj a marcat golul cu care a câştigat meciul cu FC Dinamo, mingea l-a lovit în umăr şi nu în mână.
"Mingea m-a lovit în umăr, mi-am dat cuvântul de onoare că nu m-a lovit mingea în mână. Domnul Găman aşa a văzut din spate, a văzut prin mine, nu ştiu cum a văzut, nici măcar nu a aşteptat decizia tuşierului, care era în faţa mea şi putea vedea. Găman nu ne-a spus nimic, Găman râde la noi când trebuie să ne dea vreo explicaţie, ca şi cum ar fi arbitrat la şapte campionate mondiale. Ei au câştigat nemeritat în această seară. CFR nu ne-a surprins cu nimic, ştiam că aşa vor juca şi ştiam că în seara asta va trebui să jucăm împotriva a 14 adversari. Dacă vom juca precum în această seară sunt sigur că vom câştiga fiecare meci, pentru că arbitrii nu pot greşi al fiecare meci împotriva noastră", a declarat Nedelcearu, la Digi Sport.
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după meciul cu Dinamo, scor 1-0, că formaţia bucureşteană a avut o prestaţie foarte bună, astfel că ar fi meritat mai mult. El a precizat că dacă ar fi fost în locul lui Cosmin Contra, care a criticat arbitrajul, poate ar fi făcut aceleaşi declaraţii.
"Am jucat cu o echipă foatre bună, Dinamo a jucat foarte bine, e clar că merita mai mult. Dacă eram în locul lui Contra poate aceleaşi declaraţii le făceam. Dar niciodată nu vreau să mă cert cu un antrenor al echipei adverse. Nu vreau să intru în polemică cu Contra şi cu Dinamo. Nu intru în conflict cu adversarii niciodată. Dinamo a jucat bine", a spus Petrescu la Digi Sport.
CITEȘTE ȘI
CFR Cluj rămâne neînvinsă în campionat. Victorie cu Dinamo București