monitorulcj.ro Menu
Sport

Coral Impex SRL organizează cel mai important concurs de șah rapid din istoria sportului românesc - FOTO

Compania Coral Impex SRL, lider național pe segmental DDD, alături de Federația Română de Șah organizează în 23 septembrie „Festivalul Internațional de Șah Coral Impex – Ediția a II-a”, cea mai mare competiție de șah rapid organizată vreodată în România.

În deschiderea festivalului de la Cluj, marele maestru internațional Constantin Ionescu a făcut un simultan cu tinerii șahiști clujeni

Competiția are loc în incinta Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor Cluj (FSEGA) și este dotată cu premii în valoare de 10.000 de euro, un nou record pentru șahul românesc.

La acest eveniment participă peste 250 de șahiști din România, Ungaria, Republica Moldova, Belgia, Canada, Germania, Lituania sau Suedia. Printre cei mai importanți jucători care vin la Cluj-Napoca se numără campionii naționali en titre, marii maeștrii Andrei Istratescu și Irina Bulmaga. De asemenea, tot din țara noastră vor mai participa și alți doi mari maestri, componenți ai echipei olimpice a României.


Pe lângă aceștia, la „Festivalul Internațional de Șah Coral Impex” și-au mai anunțat prezența încă nouă mari maeștri cu rezultate excelente la activ. Astfel, alături de Svetushkin Dmitry, multiplu campion al Moldovei si component de baza a echipei olimpice din țara vecină, la Cluj-Napoca va mai fi prezent și Fridman Daniel, fost campion național al Germaniei, dar și Kovalenko Igor, campionul Lituaniei. Un alt jucător foarte valoros care participa la acest eveniment este și Vovk Yuri, ucrainianul reușind să facă remiză cu campionul lumii, Magnus Carlsen, clasându-se pe locul nouă la Campionatul Mondial de Blitz.

„Festivalul Internațional de Șah Coral Impex” a debutat vineri, atunci când o serie de personalități clujene, dar și cei mai buni juniori din Cluj se vor înfrunta în cadrul unui simultan la 25 de mese. Apoi, sâmbătă va avea loc concursul de șah rapid, cel mai mare organizat vreodată în România, urmând ca duminică să se organizeze un concurs de sah pentru începători, urmând ca dintre cei peste 250 de copii și juniori participanți, cluburile de specialitate să îi selecteze pe cei mai buni.


O competiție în care tinerii șahiști întâlnesc mari maeștri internaționali

Alexandru Badea, directorul general al companiei Coral Impex spune că această competiție este foarte importantă pentru șahul românesc, nu doar datorită premiilor puse la dispoziție, ci și din cauză că tinerii jucători vor putea învăța de la marii maeștri ai șahului european.


„Suntem profund onorați să putem organiza această competiție care va reuni, la Cluj-Napoca, câțiva dintre cei mai prestigioși șahiști ai momentului. Această competiție este importantă, în primul rând pentru tinerii jucători care vor putea să-i vadă la masa de joc pe campionii României, Germaniei, Ucrainei, Moldovei sau Lituaniei. Compania noastră va continua să sprijine și să organizeze astfel de evenimente pentru că ne dorim să promovăm cât mai mult acest sport în rândul tinerilor, dar și a românilor, în general”, spune Alexandru Badea.

Opinia directorului general al Coral Impex este împărtășită și de Alin Toma, președintele Asociaţiei Judeţene de Șah Cluj. „Este o șansă uriașă pentru copiii noștri să-i vadă la lucru pe mulți dintre jucători pe care îi studiază doar în cărți. Acest lucru îi va ambiționa să ajungă și ei mari șahiști și să aducă faimă țării noastre”, spune Alin Toma.

Etichete: coral impex FSEGA sah