monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbal: Alin Bondar este noul antrenor al Universității

După demisia lui Adrian Popovici, Alin Bondar a preluat echipa de handbal feminin Universitatea Cluj.

sursă foto: u-cluj.ro

„Circuitul antrenorilor la fete este oarecum închis în Liga Națională, U Cluj este o echipă de tradiție și nu aveam cum să refuz o asemenea ofertă! Este o șansă mare pentru mine și sper să o fructific cât mai bine. De acum încolo vom vedea ce va fi”, a declarat tehnicianul „studentelor”, Alin Bondar, pentru u-cluj.ro.

Născut la Brașov, Bondar a evoluat timp de un an și jumătate sub culorile Universității Cluj, cu care a încheiat pe locul 5 sezonul 2010-2011. Prima echipă pe care a antrenat-o Bondar a fost Corona Brașov în perioada 2014-2017, formație cu care a reușit să cucerească medalia de bronz la junioare II.


Bondar va debuta pe banca tehnică a echipei ”U” Cluj, sâmbătă, 21 octombrie, împotriva formației CSM Bistrița.