monitorulcj.ro Menu
Sport

Baschet feminin: ”U” Cluj s-a retras din Liga Europei Centrale

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj s-a retras din Liga Europei Centrale.

sursă foto: cjsport.ro

”Nu ne permitem să facem cheltuieli fără să existe vreun rost. Am ajuns la concluzia că e bine să nu participăm în acest sezon, deși am fi vrut. Noi am crezut că va fi o competiție cu mai multe echipe europene, dar formatul a diferit mult de anii trecuți. Așa, cu cinci echipe din România, era un fel de mini ligă și am considerat că nu poate fi un punct de atracție pentru suporteri. Înscrierea propriu-zisă a Aradului nu ne-a deranjat, ne-a deranjat că a fost adăugată o echipă în grupa noastră după anunțarea programului inițial, iar o echipă în plus înseamnă încă două meciuri și o creștere a costurilor. Mai apoi, nu am găsit înțelegere la echipa germană Maburg ca să devanseze cu o zi meciul de la finalul lunii noiembrie, pentru ca noi să putem cumpăra bilete de la o companie low-cost, la prețuri foarte avantajoase. Sigur, au motivele lor pentru care nu au fost de acord, dar noi ar fi trebuit atunci să mergem cu o cursă regulată, iar prețul la bilete era de cinci ori mai mare. Aceste motive, plus situația în care noi ne aflăm, cu un lot restrâns numeric, ne-a facut să anunțăm Federația Română de Baschet de retragerea noastră, căreia vreau să-i mulțumesc pentru înțelegere, iar Federația Română a anunțat Federația Cehă, organizatoarea Ligii Europei Centrale”, a declarat pentru cjsport.ro, antrenorul echipei clujene, Dragan Petricevic.

După această decizie a clubului clujean, Universitatea Cluj va evolua doar în Liga Națională. Următorul meci al ”studentelor” este programat pe data de 13 octombrie, vineri, de la ora 18:00, împotriva formației ICIM Arad. În Liga Europei Centrale au mai rămas patru echipe din România, ICIM Arad, CSM Satu Mare, CSU Alba Iulia și Olimpia Brașov.