monitorulcj.ro Menu
Sport

Ziua meciurilor amicale

Astăzi vor avea loc mai multe partide amicale între echipele naţionale de fotbal din întreaga lume. Cele mai importante sunt Italia-Spania şi Germania-Brazilia.

România va întâlni astăzi San Marino, în ziua în care iniţial a fost programat amicalul cu Argentina, anulat de sud-americani.

„Tricolorii“ au plecat de luni în Italia, în vederea meciului amical cu San Marino, care se va disputa astăzi la ora 21.30 (20.30 ora locală). Elevii lui Victor Piţurcă ar fi trebuit să inaugureze în această seară Arena Naţională, în amicalul contra Argentinei, dar forul de la Buenos Aires a anulat acest meci, din cauza demisiei selecţionerului.

Mircea Sandu, preşedintele FRF, a încercat perfectarea unui amical cu Portugalia, dar acest lucru nu a fost posibil, pentru că lusitanii semnaseră deja un angajament că vor juca o partidă cu Luxemburg. Singura naţională disponibilă a fost cea a statului San Marino, astfel că „tricolorii“ vor întâlni în această seară echipa clasată pe ultimul loc în clasamentul FIFA. Întrucât nici o televiziune nu s-a arătat interesată să plătească 50.000 euro pentru a transmite San Marino – România, partida nu va fi televizată.

Pe lângă acest meci, un alt duel interesant a fost anulat: Anglia – Olanda. Această partidă nu se mai joacă din cauza violenţelor care au cuprins Londra în ultima săptămână. FA şi autorităţile britanice au decis să nu rişte ca actele de huliganism să se propage pe stadioane şi au anulat meciul. Deasemenea, este posibil ca prima etapă din Premier League, programată în weekend-ul următor, să fie amânată, dacă violenţele nu vor înceta.

Cele mai interesante meciuri amicale de astăzi, sunt, fără îndoială, Italia – Spania şi Germania – Brazilia. Primul dintre ele este un duel între campioana mondială din 2006 şi cea din 2010. Italienii şi ibericii se vor întâlni la Bari, pe stadionul care a găzduit finala Ligii Campionilor din 1991. Germania – Brazilia este duelul dintre naţionala care a jucat cele mai multe semi-finale de campionat mondial (12, echipa gazdă) şi cea care a câştigat cele mai multe trofee mondiale (5, sud-americanii). Meciul se va juca pe Mercedes-Benz Arena din Stuttgart. Ambele partide vor începe la ora 21.45.

Cele mai interesante meciuri de azi

Japonia – Coreea de Sud

Rusia – Serbia

Belarus – Bulgaria

Norvegia – Cehia

Ucraina – Suedia

Albania – Muntenegru

Coasta de Fildeş – Israel

Austria – Slovacia

Italia – Spania

Germania – Brazilia

Scoţia – Danemarca

Slovenia – Belgia

Irlanda – Croaţia

Franţa – Chile

Bosnia – Grecia

Ungaria – Islanda

USA – Mexic