monitorulcj.ro Menu
Sport

Rugby: În ciuda eșecului, Hîmpea este mulțumit de echipă

Universitatea Cluj s-a duelat în etapa a III-a a Cupei României cu formația Steaua București, scor final 29-17 (14-10).

sursă foto: superliga.ro

Adversara ”studenților” a început foarte bine partidă marcând două eseuri în primele zece minute. Deși în repriza a doua formația clujeană s-a repus în joc, Steaua București a obținut victoria pe Stadionul Ghencea.

 „Am intrat foarte, foarte greu în meci, a fost destul de frig și terenul a fost greu. Am fost foarte dezamăgit când am văzut că în minutul zece era 14-0 pentru Steaua, dar am avut o discuție cu ei mai serioasă și au reușit să reintre în joc, pe urmă. În repriza a doua Steaua a intrat de două ori la noi în teren, în rest am fost numai noi la ei în teren. I-am dominat la toate capitolele: am dominat grămada, am dominat marginea, i-am dominat în atitudine, sincer. Am avut o atitudine extraordinară și am fost foarte, foarte disciplinați,  Steaua a avut două cartonașe galbene, noi nu am avut niciunul. Eu chiar sunt foarte mulțumit de meci, dar îmi pare foarte rău că nu am reușit să intrăm de la început în meci”, a declarat, pentru u-cluj.ro, antrenorul „studenților”, Horea Hîmpea.


Pentru ”U” Prodvinalco acesta nu este ultimul meci dificil, deoarece în etapa următoare clujenii îi vor întâlni pe cei de la Dinamo București. Meciul este programat pe data de 25 noiembrie, de la ora 11:00, pe stadionul din Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu”.