monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj a învins Sepsi Sfântu Gheorghe

CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, în ultimul meci al etapei a 19-a din Liga 1, şi s-a distanţat la cinci puncte în fruntea clasamentului.

CFR Cluj a învins Sepsi Sfântu Gheorghe

Au marcat: Billel Omrani 36', Andrei Mureşan 77'.

În urma acestei victorii, formaţia pregătită de Dan Petrescu a acumulat 43 de puncte şi are cinci puncte avans faţă de ocupanta locului secund, FCSB. Sepsi este a 12-a în clasament, cu 12 puncte.


1-0: Damjan Djokovic şutează din marginea careului de 16 metri, portarul Niczuly respinge în faţă, de unde Omrani reia din cădere şi deschide scorul. Oaspeţii au cerut anularea golului pe motiv că mingea nu a trecut linia porţii, fiind prinsă în braţe de Niczuly.

2-0: Deac execută o lovitură liberă din stânga, iar Mureşan apare la a doua bară şi marchează cu o lovitură de cap la colţul lung.


CFR: Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Culio, Hoban (A. Mureşan 71') - Deac, Djokovic, A. Păun (Mailat 66') - Omrani (Vera 80'). Antrenor: Dan Petrescu.

Sepsi: Niczuly - M. Burlacu, Ursu, Dima, Dumbravă - Petrovikj (Hadnagy 80'), Fulop - P. Petre (Huiban 84'), C. Herea, Astafei (Thiaw 65') - Nikolic. Antrenor: Eugen Neagoe.


Cartonaşe galbene: Manea 22', Djokovic 51', Mailat 71' / I. Fulop 37', Petrovikj 79'.

Arbitri: Andrei Chivulete (centru); Valentin Avram, Bogdan Gheorghe (asistenţi); Marian Balaci (rezervă).


Observatori: Eduard Dumitrescu (CCA, Piteşti), Cătălin Popa (LPF, Vaslui).