monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbal: Universitatea a fost învinsă de Corona Brașov

sursă foto: u-cluj.ro

Universitatea Cluj a fost învinsă, într-un meci amical de Corona Brașov, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, scor final 43-36.

„Această perioadă de pregătire este foarte importantă pentru noi deoarece trebuie să ne reglăm foarte multe lucruri. Din păcate, deși sunt puține, mai avem jucătoare și la lotul național și atunci partea de pregătire tactică îmi este foarte greu de antrenat cu adversarii. Practic, noi încercăm la antrenamente să facem niște lucruri cu adversari. Sperăm să ne iasă. Primele două meciuri (nr. meciurile din 15 și 16 decembrie cu Cisnădie) au ieșit un pic mai bine, iar acum cu Brașov doar pe momente. Totuși, adversarul ne-a prezentat ceva de calitate. La pregătire fizică eu spun că am făcut o treabă bună. Am marcat foarte multe goluri, iar asta înseamnă că am depus efort, am alergat, am avut foarte multe posesii, am mai și risipit foarte mult. Deci asta înseamnă că am ajuns foarte des la finalizare sau am avut mingea în posesie foarte des”, a explicat pentru u-cluj.ro, Alin Bondar, tehnicianul echipei clujene.

Clujencele vor mai susține două meciuri amicale în această perioadă, împotriva echipei CS Măgura Cisnădie.