monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbal: Universitatea Cluj reia meciurile din Liga Florilor

Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj va juca primul meci din Liga Florilor, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, pe data de 11 ianuarie, de la ora 17:30, împotriva formației CSU Danubius Galați.

„Meciul cu Galați este un meci foarte important pentru noi. Trebuie câștigat neapărat, iar pentru noi nu există alt rezultat decât victoria. Poate să fie și un meci de moral, care să ne ajute în viitor. Așteptăm suporterii la sală ca să ne încurajeze și să ne ajute. Eu sunt mulțumit de perioada de pregătire. Fetele s-au pregătit foarte bine și s-au mișcat bine în meciurile amicale, iar asta ne dă speranțe că în 2018 nu vom avea altă abordare a jocurilor ”, a spus Alin Bondar, tehnicianul clujencelor, pentru u-cluj.ro.

În pauza competițională, „studentele” au susținut meciuri amicale contra formațiilor CS Măgura Cisnădie, Corona Brașov, CS Minaur Baia Mare și CSM Bistrița.


Universitatea Cluj este pe locul 13 în clasament, cu 5 puncte.