Sport
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Nici Real Madrid nu are asemenea performanţe acasă
Dan Petrescu a fost dezamăgit că echipa sa nu a putut face 2-0 şi închide meciul cu Astra, care, într-un final, s-a terminat 1-1. Antrenorul clujenilor i-a răspuns lui Culio, care a spus că echipa a jucat penibil, iar de această dată nu a mai contestat arbitrajul.
Antrenorul a încercat să explice remiza din Gruia şi susţine că rezultatele echipei sunt peste cele înregistrate de Real Madrid în acest sezon: ”Nu s-a întâmplat nimic. Singura ocazie avută de Astra a fost gol. Am jucat slab prima repriză. Astra a fost foarte bine organizată. Erau numai fundaşi pe teren şi mi-a fost greu. Am schimbat la pauză. Am jucat cu două vârfuri. Puteam face 2-0 şi închideam meciul. Fiecare vine la meci să facă ce vrea. Poate sunt unii care au prieteni foşti antrenori.
O greşeală de-a noastră a adus egalarea. Avem 11 victorii şi 4 egaluri pe teren propriu. Nici Real Madrid nu are asemenea peformanţe acasă. Noi vrem să câştigăm, dar mai sunt şi meciuri de acest gen. Noi ne dorim tot timpul să marcăm şi golul doi. Sunt supărat că am luat gol la fază fixă. Era mingea la noi”, a spus Petrescu, conform DigiSport.
Cea mai dură reacţie, în urma meciului, a avut-o Culio, iar Petrescu i-a răspuns: ”Culio a jucat mai slab în prima repriză. Mereu îmi spune chestia asta cu punctele. I-am spus că nu mai putem schimba nimic. Dacă era campionatul normal, eram pe primul loc. Încă nu am pierdut, dar ne doream ca din aceste trei egaluri măcar unul să fi fost victorie. Nu avem ce să reproşăm arbitrajului. Ne-am dori ca toate arbitrajele să fie aşa”, a adăugat "Bursucul"