monitorulcj.ro Menu
Sport

Cornel Dinu, despre reacțiile lui Petrescu: ”E între exorcism și rugăciuni. Se face de râs”

Cornel Dinu l-a ”taxat” pe Dan Petrescu pentru felul cum se exteriorizează în timpul unui meci.

"E între exorcism şi rugăciuni, undeva la Sfânta Sofie când nu era biserica creştin-ortodoxă. Practic, aşa ceva nu poate fi de acceptat. Eu am mai spus, îmbătrâneşte urât. Cei de pe margine, secunzii săi, se reped să-l ţină ca într-o şedinţă de exorcism. Practic, ca un băiat cu calităţi incontestabile, cred eu, am mai spus, îmbătrâneşte ciudat şi astfel de scene sunt înfioratoare.

Îmi aduc aminte că săraca nevastă-mea, mai aveam şi eu câte o seară mai distractivă, mai delicată, şi îmi spunea: «Vai, dragă, ar trebui să te fotografiezi să te vezi cum arăţi când mai vii obosit acasă. Că s-ar putea să te sperii şi să te corijezi». Ceea ce s-a şi întâmplat.


Bietul de el, trebuie să arate scenele astea. Ne vede lumea, ne facem de râs. Nu eşti în firea ta dacă ai asemenea comportament. E păcat, că el are nişte calităţi", a declarat Dinu.