monitorulcj.ro Menu
Sport

Peste 250 de participanți la Cupa Busola de Aur – GALERIE FOTO

Cea de-a 51-a ediție a concursului de orientare Cupa Busola de Aur a avut loc în pădurea din zona Casele Micești (comuna Tureni) în perioada 21-22 aprilie 2018.

Pe lângă cei 220 de concurenții legitimați la 20 de cluburi sportive din 16 localități din țară (Alba Iulia, Arad, Babarunca, Baia Mare, Baia Sprie, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Florești, Mădăraș, Miercurea Ciuc, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș și Zalău) și două din străinătate (din SUA și Ungaria), vremea frumoasă a atras în mijlocul naturii familii cu copii mai mici, o clasă de elevi și adulți începători.

Cu toții au apreciat calitatea hărților cartate de Fey Sándor și Fey Klára, precum și traseele pregătite de arbitrii Kiss Attila și Simon Gábor, chiar dacă parcurgerea acestora - mai ales la categoriile de elită - a necesitat pentru mulți dintre ei un efort fizic și intelectual deosebit.


Cea mai populată categorie a fost cea a băieților de 11-12 ani, unde 17 dintre cei 20 de concurenți înregistrați au parcurs cu succes traseele din ambele etape și competiția a fost foarte mare între primii trei clasați.

Rezultatul final s-a obținut prin cumularea timpilor realizați în cele două etape de concurs.


Câștigătorii pe categorii (F - feminin, M - masculin):

F10 (fete sub 10 ani): Petrușan-Vesa Mădălina (CSO Mădăraș);


F12: Sabou Tania (Știința Electrosistem Baia Mare);

F14: Stupu Iulia (Universitatea Brașov);


F16: Roman Alexandra (Știința Electrosistem Baia Mare);

F18: Pop Ioana (Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare);


F20: Culcean Roxana (Știința Electrosistem Baia Mare);

F21: Bogya Yana (Transilva Cluj);

F40: László Kata (Compass Cluj);

F45: László Beáta (Compass Cluj);

F50: Laza Ileana (CSS Baia Sprie);

F60: Borș Cornelia (Universitatea Brașov);

M10 (băieți sub 10 ani): Nagy Zsolt (Compass Cluj);

M12: Kotai Alexandro (Știința Electrosistem Baia Mare);

M14: Albert Mátyás (Transilva Cluj);

M16: Vădean Cătălin (Știința Electrosistem Baia Mare);

M18: Cătană Alexandru (Știința Electrosistem Baia Mare);

M20: Vígh Lóránd (Transilva Cluj);

M21: Tînțar Mihai Andrei (Universitatea Craiova)

M40: Sebestyen István (Știința Electrosistem Baia Mare);

M45: Tămaș Relu (Spria Baia Sprie);

M50: Stănescu Alexandru (Pro Silva Zalău);

M55: Révész András (Delaware Valley OA SUA);

M60: Barkász Dániel (CSO Mădăraș);

M65: Enyedi Andrei (Transilva Cluj);

M70: Kuszálik János (Transilva Cluj);

M80: Rusu Constantin (Transilva Cluj);

Open: Balogh Zsolt (Orienter Tg. Mureș);

Open Tehnic: Gergely Zoltán (Compass Cluj);

Open Tehnic Short: Matlák András (Compass Cluj).

          Organizatorul concursului, Clubul Sportiv Compass Cluj, dorește să mulțumească pe această cale Primăriei Comunei Tureni pentru asigurarea locației centrului de concurs, Clubului Sportiv TranSilva Cluj pentru harta de concurs și Asociației Județene de Orientare Cluj pentru sistemul de cronometrare. Informațiile și datele au fost furnizate de președintele Clubului Sportiv Compass Cluj d-na Kerekes Kinga, pozele realizate la premiere au parvenit de la Divin György, C.S. Ady Líceum Oradea.

Rezultatele complete obținute de sportivi le puteți vedea pe http://compass-cluj.ro/.