„Fotbalul interzis” de Ceauşescu, subiectul unei cărți de analiză socială

„Forbidden Football in Ceausescu’s Romania” oferă o analiză a unui fenomen social larg răspândit în România anilor '80 şi se constituie într-o istorie socială a vieții cotidiene de atunci, autorul tratând vizionările cvasi-clandestine ale meciurilor de fotbal (pe care le denumește ”football gatherings”).
 
Cercetarea este realizată pe baza interviurilor realizate cu persoane care au participat la întâlnirile din acea perioadă.

Potrivit tezei centrale a cărții, vizionările colective de fotbal au devenit mult mai mult decât o formă de consum (media și sport), având semnificații sociale puternice, în condiţiile în care fenomenul a produs un spațiu social alternativ care, cel puţin în perioada evenimentelor fotbalistice majore precum Campionate Europene sau Mondiale, respectiv competițiile internaționale cum ar fi Cupa UEFA sau Cupa Campionilor Europeni - predecesorul Ligii Campionilor, a reușit să iasă de sub controlul direct al autorităților. 

Este vorba despre sute de mii de persoane care au ieșit din rutina controlată a cotidianului pentru a vedea meciurile și au produs o realitate modelată de ei înşişi.

Românii nevoiți că vadă posturi străine

Ne aducem aminte că în perioadă de până la revoluție, Televiziunea Română de stat (TVR) era singura care putea fi urmărită pe teritoriul țării noastre. Ceaușescu ordonase în acele vremuri ca la postul TV să fie difuzate doar două ore de program, acestea fiind în mare parte doar elodii și prezentarea realizărilor regimului autoritar.

Cei care locuiau aproape de granițele țării reușeau totuși să prindă cu ”purici”, și destul de dificil, programe ale țărilor străine care transmiteau și meciuri de fotbal. 

Cu televizorul pe mașină

Fotografia unui clujean, care ilustrează cum erau vizionate meciurile pe vremea lui Ceauşescu, arată foarte elocvent cum în fața unui televizor amplasat pe o Dacie stau mai mulţi oameni pe un deal pentru a urmări meciurile preferate.

„Iată cum se vedeau meciurile campionatelor de fotbal pe vremea lui Ceauşescu. Pentru că cele două ore de emisune TV pe zi erau ocupate cu realizărili tovarăşului, oamenii mergeau pe dealuri ca să prindă programele TV ale țărilor vecine. Sub ploaie şi cu «purici», pe o diagonală de 30 de cm”, a scris Horea Avram, într-o postare în 2016.

Un alt clujean şi-a adus şi el aminte cum “prindea” meciurile importante televizate.

„Eu aveam o antenă de 8 metri pe acoperişul blocului de 11 etaje din cartierul Mărăşti din Cluj care se rotea ca proasta, dacă bătea vântul, şi trebuia să urc să o reaşez «pe poziţie» că altfel pierdea semnalul. Da, şi aveam un preamplificator rusesc. Asta este poezia vieţii”, şi-a adus aminte Feleki Karoly.

Potrivit cercetării, activitățile și audiența eterogenă a meciurilor au închegat un public dizident, devenind în mod spontan manifestări colective ale unei rezistențe tăcute, forme de evadare și protest, având şi rolul de a consolida comunitatea, de a întări solidaritatea colectivă, respectiv identitatea etnică. 

Studiile de caz bine detaliate prezintă vizionările organizate în Estul Transilvaniei, în zona Clujului și în împrejurimi, respectiv în Sudul Transilvaniei.