monitorulcj.ro Menu
Sport

Jucătorii CFR-ului sunt impresionați de „Bestia”

”Bestia” Baptista nu a apucat să debuteze până acum la CFR Cluj, dar i-a cucerit pe colegii săi.

Transferul lui Julio Baptista (36 de ani) la CFR Cluj a avut efect în cadrul echipei din Gruia. Colegii de echipă sunt cuceriți de apariția brazilianului care a mai jucat, de-a lungul carierei, la Real Madrid, AS Roma sau Arsenal.

Alexandru Păun a rămas impresionat de fostul jucător al Realului, despre care spune că l-a uimit cu atitudinea sa.


CFR Cluj a dat lovitura în această perioadă de transferuri. A reuşit să aducă în Liga 1 un nume important din fotbalul mare. Julio Baptista are un CV impresionant, dar renumele căpătat în timp nu este singurul aspect care l-a impresionat pe tânărul Alexandru Păun. Acesta din urmă a rămas plăcut surprins de comportamentul lui Julio.

„E un lucru extraordinar, o mândrie să fii coleg cu un jucător ca Julio Baptista, o 'Bestie' chiar. Când îl saluţi, e fermecător, te uiţi în ochii lui şi te pierzi pur şi simplu. Este un lucru extraordinar şi, mai ales pentru noi, tinerii, este un exemplu. Eu sunt mai timid aşa, mi-e frică să îl abordez. Dacă el mă va întreba ceva, voi vorbi cu siguranţă cu el. Ar fi o onoare. E un jucător imens”, a spus Alexandru Păun, în cadrul conferinței de presă de miercuri.


Întrebat de ce a fost poreclit Julio Baptista ”Bestia”, fotbalistul CFR-ului a răspuns: „Pentru că arată ca o bestie!”.

47 de meciuri și 5 goluri are Julio Baptista pentru naționala mare a Braziliei, pentru care a jucat din 2001 până în 2010. 25.000.000 € a fost cea mai mare mare cotă a lui Baptista, în februarie 2005. El a reușit să strângă 2 trofee la Real Madrid: Campionatul și Cupa în sezonul 2007-2008


10 meciuri și 3 goluri are Alexandru Păun la naționala U21 a României. Două trofee a câștigat Păun alături de CFR Cluj: titlul de campion al României (2018) și Cupa României (2016).