Sport
Situaţie neclară pentru Adrian Mutu
Antrenorul echipei AC Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă atacantul Adrian Mutu va fi reprimit în lot, informează site-ul fioretinanews.com. Tehnicianul grupării italiene a menţionat că aşteaptă decizia Cologiului Arbitral al FIGC (Federaţia Italiană de Fotbal). „Aşteptăm decizia Colegiului Arbitral, dar nu ştim dacă Mutu va fi reprimit în lot. Vom discuta cu toţii, cu preşedintele, dar eu nu sunt sigur că acest lucru se va întâmpla. Aceste lucruri au prea puţine în comun cu fotbalul, iar pentru noi este important ce se întâmplă pe teren“, a spus Mihajlovici.
Adrian Mutu a fost scos din lotul Fiorentinei după ce jucătorul a refuzat să se antreneze deoarece nu este lăsat să plece gratis la un alt club din Italia. El dorea să se transfere la Cesena, oficialii acestei grupări ajungând la o înţelegere cu foştii impresari ai jucătorului, fraţii Ioan şi Victor Becali, pentru achiziţionarea românului din postura de fotbalist liber de contract.
Ulterior, Mutu a renunţat la colaborarea cu Ioan Becali şi a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a cerut scuze pentru problemele create oficialilor Fiorentinei. Presa italiană a speculat că, după ce şi-a cerut scuze, jucătorul ar putea fi reprimit în lot, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în acest moment.