monitorulcj.ro Menu
Sport

Naționala U21 a României așteaptă meciul de la Cluj cu Țara Galilor

Echipa națională Under 21 de fotbal a României s-a reunit la Centrul Național de Fotbal de la Buftea și se pregătesc pentru meciul de la Cluj-Napoca, Țara Galilor, penultimul meci din cadrul calificărilor la Campionatul European.

La ședința de pregătire selecționerul Mirel Rădoi a avut la dispoziție 9 jucători: Cătălin Căbuz, Mihai Butean, Radu Boboc, Alex Pașcanu, Virgil Ghiță, Alexandru Cicâldău, Andrei Ciobanu, Alexandru Mățan și Ianis Hagi. Ceilalți tricolori vor ajunge luni.

Tinerii tricolori întâlnesc Țara Galilor (12 octombrie, ora 19:00, stadion „Dr. Constantin Rădulescu” - Cluj-Napoca) și Liechtenstein (16 octombrie, ora 21:00, stadion „Ilie Oană” - Ploiești) în două meciuri din care mai au nevoie de patru puncte pentru calificarea directă la Campionatul European ce va fă găzduit anul viitor de Italia și San Marino.


Neînvinsă până acum, naționala U21 a României mai are nevoie de 4 puncte în ultime două jocuri, cu Țara Galilor, la Cluj-Napoca, și cu Liechtenstein, la Ploiești, pentru a fi sigură de locul întâi. Cele 9 câștigătoare de grupe merg direct la EURO, în timp ce 4 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off.

Daniel Isăilă cel care i-a condus pe micii „tricolori” în prima parte a campaniei de calificare, inclusiv în remiza dramatică din Ţara Galilor (0-0), obţinută cu doi jucători mai puţin, a declarat că meciul de la Cluj nu va fi unul ușor.
„Trebuie să joace cu încredere, pentru că au valoare. Nu va fi uşor, Ţara Galilor e o echipă imprevizibilă, fără obiectiv, dar sunt convins că băieţii vor aborda cum trebuie meciul şi nu vor risca nimic. Am avut o partidă foarte dificilă acolo, au fost şi împrejurări spaciale. Au fost şicane ale gazdelor, pornind de la modul cum ne-au primit şi până la terenul de antrenament. Probabil că aceste şicane i-au tenisonat pe băieţi şi cred că a fost un rezultat pozitiv, mai ales că am am avut doi eliminaţi şi am rezistat 30 de minute fără să primim gol. M-aş bucura foarte tare să se califice. Eu am ales să merg pe alt drum şi nu-mi pare rău. Îmi doream să antrenez în fiecare zi. La naţională nu eşti zlnic în iarbă şi asta m-a măcinat cel mai tare”, a declarat Isăilă, la „Digi Sport Matinal”.


Bilete pentru cele două jocuri decisive pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.frf.ro (10 RON, intrare generală) sau de la casele de bilete ale stadionului din Gruia în perioada 11-12 octombrie, între orele 12:00 și 19:00.

Lotul convocat pentru cele două partide este următorul:
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Butean (AFC Astra), Ricardo Grigore (Dinamo), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alex Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)
Mijlocași: Dragoș Nedelcu (FCSB), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul)
Atacanți: Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena), George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esjberg)


Cele 9 câștigătoare de grupe merg direct la EURO, în timp ce 4 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off.

S-au jucat:
Liechtenstein - România 0-2
Bosnia-Herțegovina - România 1-3
România - Elveția 1-1
Elveția - România 0-2
România - Portugalia 1-1
Țara Galilor - România 0-0
Portugalia - România 1-2
România - Bosnia-Herțegovina 2-0


Meciuri rămase de disputat:
România - Țara Galilor (12.10.2018)
România - Liechtenstein (16.10.2018)

Clasamentul grupei:
România 18
Bosnia-Herțegovina 18
Portugalia 16
Elveția 10
Țara Galilor 10
Liechtenstein 0